Hoţii de utilaje agricole şi maşini au fost arestaţi

Data:

Tribunalul iaşi a dispus, la sfârşitul săptămânii trecute, arestarea preventivă a doi romaşcani şi doi ieşeni, implicaţi în grupul infracţional organizat specializat în săvârşirea de furturi de utilaje agricole şi autoturisme din Italia şi Franţa.

Este vorba despre fraţii romaşcani Emilian Bogdan şi Gabriel Mădălin Vernica, alături de ieşenii Andrei Valentin Şurubaru şi Marius Vasile Matei (poreclit „Markus“). Ei sunt acuzaţi de grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune, conducere fără permis şi spălare de bani.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017 până în prezent, membrii grupului infracţional au sustras, pe timp de noapte, utilaje agricole şi autoturisme de la diferite persoane fizice sau juridice de pe teritoriul statelor Uniunii Europene. Ulterior, aceştia, în mod direct sau prin intermediul unor interpuşi, au introdus utilajele şi autoturismele pe teritoriul României, după ce falsificarea documentelor de provenienţă şi de proprietate ale acestora. Documentele falsificate au fost prezentate autorităţilor din România, atât în vederea trecerii frontierei de stat cât şi în vederea omologării şi înmatriculării utilajelor şi autoturismelor sustrase, după ce în prealabil acestora le-au fost modificate (şterse şi reinscripţionate) seriile de şasiu pentru a corespunde celor din actele contrafăcute. După introducerea pe teritoriul României, utilajele şi autoturismele erau comercializate către diverse persoane fizice sau juridice. Prejudiciul estimat a fi produs prin activitatea infracţională a grupului este de aproximativ 1.500.000 euro“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

La cele 22 de descinderi făcute joi, în judeţul nostru, Bacău şi Iaşi, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 30.000 de lei, cinci permise de conducere falsificate, cărţi de identitate autotutisme în alb (ţară de provenienţă Italia), 22 de maşini (Mercedes, Maserati, BMW, Jeep, Fiat, Range Rover), şapte tractoare şi utilaje agricole (Massey Ferguson şi alte mărci italiene) şi două motociclete Harley Davidson. Valoarea acestora este de aproximativ un milion de euro. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...