În urma demersurilor făcute de PSD Neamţ, unul dintre oamenii acestei formaţiuni a fost promovat în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor. Este vorba de Iulian Jugan, cel care activează acum în funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Iacoban.
„Mulţumesc premierului Victor Ponta pentru încrederea şi onoarea pe care mi le-a acordat numindu-mă în aceasta funcţie importantă la nivelul Guvernului României“, declară Iulian Jugan. El a intrat deja „în pâine“ şi mai spune că problematica Mi-nisterului Mediului, Apelor şi Pădurilor este una extrem de complexă şi constituie o prioritate pentru executivul condus de premierul Ponta. „Îmi propun să mă implic activ în gestionarea pro-blemelor de resort, experienţa mea profesională în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă constituind, probabil, un argument în plus în numirea mea“, a mai spus Jugan.
Numirea vine la aproape două luni de la momentul în care conducerea PSD Neamţ a solicitat CV-uri de la mai mulţi membri pe care să-i promoveze în diferite funcţii din cadrul ministerelor.
Lista cuprindea nume cunoscute în politica locală, majoritatea celor propuşi pentru diferite funcţii fiind aleşi în Consiliul Judeţean Neamţ. Este vorba de consilierii judeţeni Adrian Bourceanu, Neculai Puşcaşu şi Radu Tudorel. Unul dintre cele mai importante nume de pe listă este al vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Emilia Arcan.
În acest moment, secretar de stat nemţean este doar Alin Antochi, în cadrul Ministerului Justiţiei, el fiind promovat de UNPR în perioada în care trăia Culiţă Tărâţă. (A. NECHITA)



