Descinderi în cazul unor furturi de 35.000 de lei

Data:

În ziua de 11 februarie, poliţiştii de investigaţii criminale au făcut două percheziţii în municipiul Piatra-Neamţ, acasă la un hoţ şi la tăinuitorul acestuia.

„În perioada decembrie 2020 – februarie, un localnic în vârstă de 22 de ani ar fi comis cinci furturi din societăţi comerciale şi imobile, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice. Totodată, un concitadin de 42 de ani ar fi achiziţionat bunurile în cauză despre care cunoştea că provin din săvârşirea unor fapte penale, în vederea valorificării acestora şi în scopul obţinerii de profit. În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit o parte din bunurile sustrase ce au restituite persoanelor vătămate, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporţie de 60%“, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Cei doi pietreni au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi Parchetului, cu propunere de luare a unei măsuri preventive pentru furt calificat şi tăinuire.

Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită a fost estimat la 35.000 de lei.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...

Razii la calea ferată

În weekend, poliţiştii rutieri au acţionat la trecerile la...

Comunicat de presa

Comunicat de presa