Pescari puşi să strângă gunoaiele pe care le-au lăsat pe mal

Data:

30 de pescari pietreni, găsiţi de poliţiştii locali pe malul râului Bistriţa şi al lacului Bâtca Doamnei, au fost puşi să stângă gunoaiele pe care le aruncaseră în zonă, miercurea trecută (10 februarie).

„Pescuitul presupune păstrarea curăţeniei în locul unde ai ales să pescuieşti! Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului au depistat 30 de persoane care pescuiau în apele Bistriţei şi care lăsaseră pe mal deşeuri din plastic şi resturi alimentare. Acestea au fost avertizate cu privire la sancţiunile contravenţionale care se pot aplica în cazul în care nu este păstrată curăţenia pe malurile râurilor. Totodată, le-au fost oferiţi saci menajeri şi li s-a pus în vedere să igienizeze zona şi malurile râului. Astfel de acţiuni vor continua până când pescarii, fie ei amatori sau nu, vor înţelege că menţinerea curăţeniei pe malurile apelor este esenţială pentru un mediu curat şi mai puţin poluat“, a declarat Irina Ştefănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...

Magazie făcută scrum la Gârcina

Din cauza unui scurtcircuit electric, în seara de 31...