Bătrână accidentată mortal

Data:

Ieri dimineaţă, în comuna Gâdinţi, a avut loc un accident rutier soldat cu moartea unei localnice de 86 de ani.

Tragedia s-a petrecut pe la ora 7.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Bătrâna a încercat să traverseze Drumul Naţional 15D, printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, în zona unei troiţe, moment în care (afară fiind şi ceaţă) a fost lovită în plin de maşina (NT-13-NST) condusă de un băcăuan în vârstă de 47 de ani. La locul nenorocirii a intervenit şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care nu a mai putut decât să constate decesul victimei. Şoferul a fost verificat cu etilotestul, stabilindu-se că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Din cauza evenimentului, traficul rutier în zonă a fost oprit pe ambele sensuri, timp de aproximativ 30 de minute. Oamenii legii au deschis un dosar penal şi continuă investigaţiile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Pe aceeaşi linie rutieră, în după-amiaza de 3 ianuarie, alt accident s-a petrecut pe DC 152, la Borleşti. Acolo, o băcăuancă de 51 de ani a intrat cu maşina în autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani, din Rediu, la intersecţia cu DJ 156A. Ambii şoferi şi un pasager de 55 de ani, aflat în maşina femeii, au suferit policontuzii, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Niciunul din participanţii la trafic implicaţi în eveniment nu consumase alcool.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...