Ucisă din greşeală cu motocoasa

Data:

O femeie de 43 de ani, din satul Sabasa (al comunei Borca), a murit ieri după-amiază, în urma unui tragic accident casnic provocat chiar de soţul ei. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, dimineaţă, bărbatul s-a pregătit de lucrări agricole, s-a dus              într-o magazie şi a pornit motocoasa, iar când a ieşit s-a împiedicat şi, pierzându-şi echilibrul, a lovit-o cu lama utilajului pe nevasta care îi ieşise în întâmpinare.

Femeia, căreia i-a fost secţionată artera femurală, a căzut la pământ şi a început să piardă sânge într-un ritm alert. La locul nenorocirii au intervenit trei echipaje de ambulanţă, inclusiv unul de terapie intensivă. Medicii au încercat să stabilizeze victima, care intrase deja în şoc hemoragic, au preluat-o şi au transportat-o la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ. Numai că, din momentul accidentului până la sosirea la spital, femeia a pierdut aproape tot sângele. Pe drum ea a intrat de trei ori în stop cardio-respirator. A fost resuscitată însă a patra oară nu s-a mai putut face nimic.

Acum, soţul femeii este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă pentru care noul Cod Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zilele Municipiului Roman – o săptămână de evenimente pentru romaşcani

Cea de-a 16-a ediţie a Zilelor Municipiului Roman a...

Copil de 6 ani rănit într-un accident la Bistriţa

Joi dimineaţă, în satul Bistriţa (al comunei Alexandru cel...

Tractorişti instruiţi

Miercuri, poliţiştii au organizat o întâlnire cu zece tractorişti...

Comunicat de presa