În şedinţa de astăzi a Consi-liului Local Piatra-Neamţ ar urma să fie aprobat un proiect de hotărâre vizând rectificarea bugetului local, inclusiv alocarea de fonduri în vederea reparării a trei punţi pietonale şi construcţia uneia noi (la Piaţa Centrală, cea de acum fiind închisă traficului) peste pârâul Cuiejdi.
Cele trei punţi la care se vor efectua reparaţii curente sunt cea din zona de legătură a străzii Nicu Albu cu strada Erou Bucur (cartierul Dărmăneşti), cea din zona Spitalului (legătura străzii Orhei cu bulevardul Dacia) şi cea din apropierea podului rutier peste Cuejdi – cartierul Dărmăneşti.
Suma propusă a fi alocată pentru reparaţii: 600.000 de lei.
„Expertizele tehnice din primăvara acestui an au confirmat necesitatea lucrărilor de reparaţii curente la trei dintre punţi şi de demolare şi construire unei punţi noi la Piaţa Centrală. Pentru aceasta din urmă am alocat deja banii, iar proiectul tehnic este în curs de realizare. Pentru cele trei punţi care vor intra în reparaţii curente, proiectele tehnice sunt deja finalizate.
Am mai spus-o şi repet: am preluat un oraş cu o infrastructurş în pragul colapsului, cu drumuri în care ne rupem maşinile şi poduri aflate la sfârşitul perioadei de viaţă. Oricâte eforturi facem, deceniile de neglijenţă nu pot fi recuperate bătând din palme. Mai ales când legea şi procedurile ne obligă la hârtii şi etape care necesită timp“, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Cât priveşte puntea pietonală de la Piaţa Centrală, închisă circulaţiei, aceasta ar putea fi redeschisă doar dacă o nouă expertiză tehnică (este în curs de realizare) va concluziona că poate fi utilizată fără riscuri.
„În următoarele zile vom avea un răspuns; dacă puntea este sigură pentru accesul pietonal, acesta va fi din nou permis până la construirea unei noi punţi“, a conchis primarul municipiului.
(Liviu ILIE)
Și puntea de la Ștrand?