218 familii sărace au rămas fără alocaţii de susţinere

Data:

 

Zilele acestea se achită, printre altele, alocaţiile de susţinere a familiilor sărace, beneficiare fiind aproximativ 9.000 de familii din Neamţ. Doar că, în prag de Paşte, când fiecare bănuţ contează, câteva sute de familii au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută pe care o „datorează“ propriilor odrasle. Tinerii în cauză a acumulat absenţe nemotivate de la cursuri, şi au adus astfel un important prejudiciu bugetelor familiale. Plata alocaţiilor de susţinere este condiţionată nu doar de veniturile familiilor beneficiare, ci şi de interesul pe care copiii îl manifestă faţă de şcoală. Dacă aceştia acumulează într-un semestru mai mult de zece absenţe nemotivate, cuantumul alocaţiei de susţinere se dimi-nuează; dacă numărul absenţelor nemotivate dintr-un semestru trece de 20, alocaţia se suspendă la plată.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ, 218 familii au fost suspendate de la plata alocaţiei pentru susţinerea familiei, iar alte 458 de familii vor beneficia de alocaţie pentru susţinerea familiei în cuantum diminuat.

La momentul de faţă, cuantumurile alocaţiilor de susţinere sunt următoarele: pentru familiile cu un copil şi venituri lunare sub 200 de lei – 82 de lei; pentru familiile cu doi copii şi venituri sub 200 de lei – 164 de lei; pentru familiile cu trei copii şi venituri sub 200 de lei – 246 de lei; pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii şi venituri sub 200 de lei – 328 de lei; pentru familiile cu un copil şi venituri de la 201 lei la 530 de lei – 75 de lei; pentru familiile cu doi copii şi venituri de la 201 lei la 530 de lei – 150 de lei; pentru familiile cu trei copii şi ve-nituri de la 201 lei la 530 de lei – 225 de lei; pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii şi venituri de la 201 la 530 de lei – 300 de lei.

Pentru familiile monoparentale cu un copil şi venituri sub 200 de lei, alocaţia de sprijin este de 107 lei; pentru familiile monoparentale cu doi copii şi venituri sub 200 lei – 214 lei; pentru familiile monoparentale cu trei copii şi venituri sub 200 de lei – 321 de lei; pentru familiile monoparentale cu patru sau mai mulţi copii şi venituri sub 200 de lei, cuantumul alocaţiei este de 428 de lei; pentru familiile monoparentale cu un copil şi venituri de la 201 la 530 de lei, alocaţia este 102 lei; pentru familiile monoparentale cu doi copii şi venituri de la 201 la 530 de lei – 204 lei; pentru familiile monoparentale cu trei copii şi venituri de la 201 la 530 lei, cuantumul alocaţiei este de 306 lei; pentru familiile monoparentale cu patru sau mai mulţi copii şi venituri de la 201 la 530 de lei – 408 lei.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...