15.7 C
Piatra Neamț
marți, iunie 17, 2025
AcasăEveniment20 de hectare de vegetaţie, arse în Podoleni

20 de hectare de vegetaţie, arse în Podoleni

Date:

Luni, din cauza unui focar nesupravegheat, a izbucnit un puternic incendiu în satul Negreşti (al comunei Podoleni). Alarma s-a dat pe la ora 11.30, iar la locul even ementului s-au deplasat voluntarii şi pompierii Detaşamentului Piatra-Neamţ, cu mai multe autospeciale. La ajungerea forţelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafaţă mare, ameninţând să se extindă la o gospodărie şi câţiva baloţi de paie. Flăcările, care au mistuit aproximativ 20 de hectare de buruieni, au fost stinse după aproximativ două ore.

„75% dintre incendiile înregistrate la nivel naţional s-au produs în urma arderilor de vegetaţie uscată, mirişti şi fond forestier. Astfel, pe fondul nerespectării măsurilor de prevenire, peste 3.500 de hectare de vegetaţie uscată şi 60 de hectare de fond forestier au fost mistuite de flăcări în doar trei zile. Facem, din nou, un apel către cetăţeni să respecte recomandările noastre atunci când execută acţiuni de lucru cu focul în spaţii deschise şi să manifeste responsabilitate pentru protecţia individuală şi a celor din jur! Nu este de glumă! Arderile pot degenera, producând distrugerea proprietăţilor, a bunurilor, dar şi la pierderi de vieţi omeneşti“, atenţionează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“. (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.