Acasă Eveniment 15 kilometri cu bomba în sacoşă

15 kilometri cu bomba în sacoşă

289
0
DISTRIBUIȚI

În după amiaza de 20 septembrie, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din oraşul Târgu-Neamţ, aflat la cules ciuperci în pădurea Branişte din comuna Vânători-Neamţ, aproape de mănăstire, a găsit un proiectil exploziv de calibru 47 mm, provenit din al II-lea Război Mondial. Omul l-a pus în sacoşă şi apoi a ieşit al drum, împreună cu soţia, au luat un microbuz de transport persoane şi, după vreo 15 kilometri, au ajuns la sediul Poliţiei Târgu-Neamţ, ca să-l predea. Era aproape ora 18 şi, când l-a văzut cu „bomba“ în braţe, ofiţerul de serviciu a sunat la 112. La locul cu pricina s-au deplasat pirotehniştii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) „Petrodava“. Mai întâi s-a asigurat permitrul sediului de Poliţie, restricţionând circulaţia (pedestră şi auto) în zonă, după care muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă într-un depozit special amenajat, urmând să fie distrusă.

„Ne bucurăm să auzim şi să întâlnim cetăţeni care încă mai au spirit civic, care găsesc bunuri, obiecte pierdute şi se grăbesc să le predea la cel mai apropiat sediu de Poliţie. Atenţie însă, unele obiecte chiar trebuie lăsate în locul în care au fost găsite şi doar anunţate forţele specializate, prin apel la 112. Luni seară, până la sosirea echipajului pirotehnic, am asigurat zona din apropierea sediului Poliţiei Târgu-Neamţ, unde, un cetăţean bine intenţionat, dar fără a conştientiza riscul la care se expune atât pe el cât şi pe cei din jur, a adus, într-o sacoşă, un proiectil de aproximativ 20 de centimetri, pentru a-l preda poliţiştilor“,a declarat sergentul-major Magdalena Gabriela Muraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Marţi dimineaţă, piro-tehniştii au făcut verificări cu detectorul de metale în pădurea Branişte, fără a mai avea alte „surprize“. Bărbatul care a adus proiectilul este cercetat pentru nerespectarea regimului materiilor ex-plozive.

Vizând prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, IJSU le reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire: „Să anunţe prin 112 descoperirea de muniţii neexplodate; să nu le mişte de pe loc; să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice; să nu le folosească pentru impro-vizarea diferitelor dispozitive; să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate şi să nu aprindă focul în apropierea acestora!“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.