10.9 C
Piatra Neamț
vineri, martie 28, 2025
AcasăEveniment12 doctori amendaţi de Poliţie

12 doctori amendaţi de Poliţie

Date:

Se spune că nu e bine să te pui cu popa şi cu doctorul, că de-a lungul vieţii ajungi pe mâinile amândurora. Zicala nu este însă valabilă şi pentru cei mai mulţi agenţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) care, în ultimii cinci ani nu au pregetat să pună legea în aplicare atunci când a fost vorba despre reprezentanţii celor două categorii profesionale amintite. Dacă în cazul slujitorilor Bisericii au fost destule situaţii în care preoţii, prinşi beţi la volan sau ne-respectând regulile de circulaţie au primit sancţiuni, la capitolul „halate albe“, pe rolul instanţelor figurează doar câteva astfel de speţe.

Este vorba despre 12 cadre ale Spitalului Judeţean de Urgenţă în faţa cărora subofiţerii nu s-au lăsat intimidaţi şi, prinzându-i pe picior greşit, i-au amendat. Toţi au contestat sancţiunile, însă judecătorii au dat verdicte favorabile în doar trei cazuri. Vi-i prezentăm în cele ce urmează pe „vindecătorii“ ghinionişti.

01. Doctor Remus Caranfil (Secţia de Ortopedie), amendat în mai 2011 – contestaţie respinsă.

02. Dr. Maria Pascariu (Anestezie-Terapie Intensivă), amendată în noiembrie 2013 – contestaţie respinsă.

03. Dr. Dorina Lazăr (Cardiologie), amendată în 2013 de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) – executată silit printr-o sentinţă a Judecătoriei Moineşti.

04. Dr. Mircea Buganu (Chirurgie Generală), amendat în iunie 2013 – contestaţie respinsă.

05. Dr. Neculai Popârlan (Obstetrică Ginecologie), amendat în iulie 2012 – contestaţie respinsă.

06. Dr. Mariana Tătaru (Obstetrică Ginecologie), amendată în septembrie 2014 de Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru nereguli găsite la cabinet – contestaţie admisă parţial.

07. Dr. Doiniţa Gavrilescu Vararu (Oncologie), amendată în iunie 2014 de CNADR – executată silit.

08. Dr. Darius Corneliu Pop (Oncologie), amendat în 2014 de CNADR, de patru ori – două contestaţii admise.

09. Psiholog Radu Dumitru Nastasă (Oncologie), amendat în iunie 2014 – contestaţie respinsă.

10. Dr. Serghei Ciuchilan (Serviciul Judeţean de Medicină Legală), amendat în martie anul acesta de CNADR – contestaţie admisă.

11. Asistent principal Gabriela Chitoşcă (Unitatea de Primire a Urgenţelor), amendată în august şi septembrie 2014 de CNADR – executată silit.

12. Dr. Iulius Isachi (Laboratorul de Radiologie şi Ima-gistică Medicală), sancţionat contravenţional în noiembrie 2014 de CNADR – executat silit.

„Nu există maşini care să aibă «imunitate» în trafic“

Legat de posibelele cazuri ale unor persoane cu ştaif, care ar putea avea un soi de „imunitate“ în trafic, pentru că sunt foarte cunoscute, ori au un statut special, la aproape trei ani de când a preluat comanda, comisarul-şef Cezar Asandei, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere al IJP, declara: „Este îmbucurător că nu am mai avut fapte de corupţie. Dar         le-am spus clar şi răspicat şi le-am repetat acest lucru: dacă am semnale că vre-un poliţist ia şpagă sau vine cineva în audienţă şi îmi spune că a dat ceva vreunui poliţist, eu sunt primul care fac sesizare la instituţiile în drept. Eu cred că oamenii au înţeles cum trebuie să-şi facă treaba, mai ales că au văzut că am suspendat permisele unor persoane de care nu se atinsese nimeni până la venirea mea, şi că nu am dat niciodată vreun telefon să intervin pentru cineva. Pot să spun, cu toată responsabilitatea, că nu există maşini care să aibă «imunitate» în trafic, chiar dacă aparţin unor oameni cu funcţii, oameni de afaceri sau unor oameni politici. Este adevărat că procentul faptelor de corupţie este ridicat la Poliţia Rutieră, la nivel naţional, dar şi pentru că sunt anumite particularităţi şi se întâmplă ca şofe-rul să fie singur cu poliţistul care tocmai a constatat o contravenţie şi trebuie să-l sancţioneze, sau cu examinatorul, pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului, şi atunci există un cadru favorabil «negocierilor». Am permanent în atenţie aceste aspecte şi lupta împotriva faptelor de corupţie este prioritatea mea zero“.

Taxaţi şi de DSP

Anul trecut, Departamentul de Control în Sănătatea Publică din cadrul Direcţiei judeţene de Sănătate Pu-blică (DSP) a controlat 170 de cabinete ale medicilor de familie. Verificările au avut ca temă siguranţa igienico-sanitară şi în urma neregulilor găsite, două cabinete au fost sancţionate cu amenzi. „Neregulile constatate au impus aplicarea Hotărârii numărul 857/ 24.08.2011 (privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice), pentru nerespectarea modului de eliminare a deşeurilor cu potenţial infecţios, precum şi pentru deficienţe în efectuarea sterilizării instrumetarului medical aflat în dotarea cabinetelor“, a precizat dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt DSP.

Vedete sancţionate

În afară de medicii cărora poliţiştii au avut curajul de a le aplica amenzi de circulaţie, de-a lungul timpului au mai fost şi alte categorii de „vedete“ sancţionate. Iar una ar fi cea a parlamentarilor.

Din judeţ, deputaţii Ionel Arsene şi Dorinel Ursărescu sunt aleşii care figurează cu mai multe amenzi rutiere. Conform portalului instanţelor de judecată din România, campion este şeful filialei judeţene a PSD, care figurează cu patru astfel de penalizări rutiere. Din urmă, cu trei amenzi, vine tare Ursărescu – taxat de subofiţerii din Bacău, Vrancea şi Buzău.

Şi celebrul comisar-şef (în rezervă) Aurelian Vasea Şoric, fost comandant al IJP, figurează printre numele celebre care au primit sancţiuni rutiere. În 2011, el a fost penalizat cu 600 de lei şi opt puncte, pentru că a fost prins gonind printr-o localitate din Brăila cu peste 90 de kilometri la oră.

Un alt presonaj important prins pe picior greşit este fostul procuror criminalist Dorin Cautiş, care acum lucrează la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava. Când era în judeţul nostru, magistratul a dat cu maşina peste o tânără care traversa regulamentar în zona Podului Căprioara, din municipiul Piatra-Neamţ, alegându-se cu permisul suspendat.

Totodată, fostul adjunct al şefului Poliţiei Piatra-Neamţ, rezervistul Costel Simion, a fost amendat pe când era la comandă, fiindcă a parcat aiurea. Ofiţerul n-a avut de ales şi a achitat taxa de deblocare a roţii sub ochii ziariştilor care au fost pe fază la vremea respectivă.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

3 COMENTARII

  1. Cu părere de rău, domnule autor al acestui articol, din cei 12 doctori așa-ziși „amendați de poliție”, nici jumătate nu au fost sancționați de către polițiști, ci de CNADNR pentru lipsă rovinietă (aici evident că nu se ține cont de persoana în sine). Decât titluri pompoase, mai bine informație corectă!

  2. Se vede de departe ca cel care a scris acest articol este amator , de reacredinta si ** un mare jeg ** !!! ( adica mihai sava ) Nici o treaba n-are politia cu aplicarea acelor sanctiuni de catre CNADNR…dar in imensa ta neghiobie si cu multa foame in glanda scrii tampenii , mizand pe sintagma ** multi citesc maculatura , putini sunt priceputi ** Meriti un mare ..SICTIR ..din partea cititorilor !!!

  3. Dar listele cu “vindecatorii” care au fost sanctionati de Colegiul Medicilor, Procuratura sau alte institutii abilitate pentru spagi, tratamente gresite, oparatii facute de mantuiala, oameni nenorociti unde sunt??
    A fost articol nu de mult pentru dr. Gutu care a fost prins in flagrant cu mita si el e bine merci in spital si cu siguranta cere si primeste spagi in continuare?? Destre el de ce nu se mai spune nimic??? A fost suspendat cateva zile si gata???? I s-au sters cu buretele toate porcariile??

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.