Teatrul Tineretului aşteaptă scrisori de la spectatori

Data:

Teatrul Tineretului împlineşte, în acest an, 50 de ani de când poartă acest nume. Cu această ocazie, reprezentanţii instituţiei îi invită pe spectatori să-şi împărtăşească experienţele, aminti-rile amuzante ori emoţionante privitoare la spectacolele şi la artiştii pe care i-au cunoscut în tot acest timp.

Scrisoarea nu trebuie să depăşească două pagini, iar fragmente din epistolele trimise Teatrului Tineretului vor sta la baza unui scenariu – colaj, ce va fi prezentat în lectura actorilor în seara aniversării. Cea mai interesantă scrisoare va fi premiată în cadrul acestui eveniment ce va avea loc în timpul Festivalului de Teatru din luna noiembrie.

Textele pot fi trimise până pe data de 30 septembrie, pe adresa de email ttliterar@gmail sau în plic, pe adresa Piaţa Ştefan cel Mare nr. 1, Piatra-Neamţ (Teatrul Tineretului), sau direct la sediul teatrului (introduse în urna specială, din cabina portarului). Textul trebuie să fie însoţit de numele autorului şi de numărul de telefon. Pe plic trebuie înscrisă menţiunea „Pentru concursul: Arhiva spectatorilor“.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...