Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită şi în acest an, aşa cum se cuvine, în municipiul reşedinţă de judeţ. Ceremonialul a debutat la ora 12.00, în Piaţa Ştefan cel Mare, cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către prefectul judeţului şi comandantul Garnizoanei Piatra-Neamţ; au urmat intonarea Imnului Naţional, oficierea de către un sobor de preoţi a serviciului religios în cinstea eroilor, şi alocuţiunile oficialităţilor. „Ziua Naţională a României reprezintă un prilej pentru mine, în calitate de primar al acestui oraş, să vă lansez un îndemn la unitate, la a fi mai buni, la a ne respecta unii pe alţii şi la a crede că putem avea un viitor mai bun, la noi în ţară. Vă îndemn să privim înainte, cu încredere în viitorul României. România anului 2016 nu mai este România anilor ‘90; nu mai este nici măcar România din 2000; este o ţară membră a Uniunii Europene, care a pornit pe un drum ce va duce la dezvoltare, la bunăstare, pentru fiecare cetăţean. Vă urez tuturor să vă bucuraţi de Ziua Naţională“ a fost mesajul transmis de primarul Dragoş Chitic. „Ziua Naţională este o zi în care-i omagiem pe cei care au reuşit, prin curajul de care au dat dovadă, Marea Unire din 1918. Ne aflăm într-un moment decisiv pentru viitorul României, am convingerea că ţara noastră poate trece cu bine de această răscruce în care se află. Sunt convins că împreună putem să privim spre viitor şi să oferim noilor generaţii o nouă speranţă că ţara noastră se află pe drumul cel bun“ a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene. După urările de rigoare transmise nemţenilor, prefectul judeţului, Niculina Dobrilă, a dat citire mesajului prim-ministrului Dacian Cioloş: „La aproape un secol de la Marea Unire, România puternică şi prosperă, casă primitoare pentru toţi cetăţenii săi, îşi aşteaptă încă desăvârşirea. Într-o lume aflată în plină schimbare, mai mult ca niciodată, România trebuie să fie ancorată puternic în temeiurile noastre democratice, în valorile sale moderne şi idealurile sale de libertate“. Manifestarea s-a încheiat în aplauzele sutelor de pietreni prezenţi, cu defilarea Drapelului de Luptă, a Gărzii de Onoare şi mult aşteptata paradă a membrilor instituţiilor militarizate ce veghează la siguranţa cetăţenilor. (Roxana ZAHARIA)
Ziua Naţională, sărbătorită cu mare fast la Piatra-Neamţ
Data:



