Zdrobit pe „zebră“

Data:

Un bărbat de 59 de ani, din comuna Petricani, şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident petrecut pe DN 1, în localitatea bihoreană Borş, aproape de graniţa cu Ungaria, în ziua de 6 aprilie.

Victima, care traversa regulamentar pe „zebră“, a fost izbită de un TIR la volanul căruia se afla una tânăr în vârstă de 25 de ani, din Oradea. Acesta conducea un autotren cu semiremorcă şi nu i-a acordat prioritate pietonului. Martorii spun că bărbatul care a decedat era cunoscut în zonă şi se ocupa cu vânzarea de băncuţe de lemn şoferilor de TIR care aşteptau să treacă graniţa. Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă. Tot înainte de Paşte, un alt accident s-a petrecut la giratoriul Poarta Nord – Dedeman, din municipiul Roman. Poliţiştii au stabilit că un şofer ieşean care rula pe E85, la intrarea în urbea muşatină, pe fondul oboselii, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu Volkswagen-ul în amenajarea despărţitoare de benzi a giratoriului.

Coliziunea s-a soldat cu rănirea uşoară a ocupanţilor maşinii: trei persoane, membri ai aceleiaşi familii. Victimelele au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Oamenii legii au stabilit că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Targu Neamț, județul Neamț

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Targu Neamt, pe strazile: Stefan cel Mare, Decebal, Gheorghe Lazar, Gheorghe Asachi, Mihai Viteazu, Libertatii, Fundatura Dorobanti, Crizantemei, BP Hasdeu, Eternitatii, ...

Incendiu violent la Tazlău

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...

„Asaltul“ urşilor

Duminică seară, trei echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi...