CV „Municipal“ LPS Piatra-Neamţ – Tricolorul Ploieşti 0-3 (-16, -18, -18)
l o oră şi un sfert a durat partida câştigată miercuri după-amiază în Polivalenta pietreană de „stranierii“ taberei prahovene
Nici etapa a doua programată în cadrul turului de campionat în Divizia A1 masculină de volei nu a fost una favorabilă grupării pietrene „Municipal-LPS. Elevii antrenorului Nicu Buruş au pierdut miercuri seară, pe terenul propriu, meciul desfăşurat în compania „stranierilor“ de la Tricolorul Ploieşti. După eşecul înregistrat cu o săptămână în urmă pe terenul nou-promovatei Steaua Bucureşti, pietrenii au cedat şi în prima reprezentaţie a sezonului susţinută pe teren propriu. Oaspeţii, antrenaţi de Mădălin Marinescu şi Sergiu Stancu (fiul fostului antrenor de pe banca fetelor de la Unic, Petrică Stancu), au realizat o adevărată demonstraţie de forţă, adjudecându-şi cele trei puncte ale victoriei în numai 74 de minute.
Prima parte a setului inaugural a adus într-un avantaj fragil (doar două puncte) ambele adversare. Câ-ştigători la „time-out“-ul tehnic s-au dovedit a fi oaspeţii. De la 6-8, replica pietreană nu a întârziat în joc, iar după trei puncte luate la rând, gazdele s-au văzut din nou egalate la 12. De acolo, „stranierii“ prahovenilor s-au desprins, printr-un parţial de 9-3 după care au închis actul de debut cu scorul de 25-16, în numai 21 de minute de joc.
Ploieştenii au pornit „ca din tun“ şi s-au desprins mult mai devreme în setul secund, astfel încât de la 5-5, tabela indica la un moment dat 5-13. Ai noştri au încercat să revină, după un parţial de 4-8, însă oaspeţii (cărora le revenise şi căpitanul Cosmin Ghimeş) au gestionat perfect partea finală a actului, impunându-se cu scorul de 25-18, în 25 de minute.
Setul al treilea avea să fie, la fel, tot la discreţia echipei prahovene. Oaspeţii au profitat de erorile gazdelor şi au ajuns repede la 2-4, respectiv 4-8. Pietrenii au avut puterea de a reduce handicapul până la 6-8 şi 16-19, pe fondul mai multor înlocuiri ale titularilor taberei oaspete. Până la final, „tricolorii“ ploieşteni au repetat scorul din actul doi, câştigând setul în 28 de minute, iar meciul într-o oră şi aproape un sfert.
În celelalte partide ale etapei de la mijlocul acestei săptămâni s-au înregistrat rezultatele: CSM Bucureşti – Unirea Dej 3-1 / Ştiinţa Bacău – Steaua Bucureşti 0-3 / Volei Caransebeş – Arcada Galaţi 2-3 / CSM U Craiova – U. Cluj 3-0 / Ştiinţa Explorări Baia-Mare – Volei Municipal Zalău 2-3. În clasamentul la zi al campionatului, pietrenii sunt penultimii (locul 11), fără nici un punct pe linia clasamentului. În etapa a III-a a turului de campionat, elevii antrenorului Nicolae Buruş vor juca sâmbătă (mâine 22 octombrie, de la ora 19) pe terenul formaţiei Arcada Galaţi.
(Ciprian AVĂDANEI)