Handbalistele pietrene s-au bucurat ieri după-amiază de o nouă victorie reuşită în întrecerea campionatului celui de-al doilea eşalon intern, Divizia A. În runda cu numărul 14 din programul primei serii feminine de handbal, elevele antrenorului emerit Dan Valentin nu au lăsat prea multe speranţe adversarelor de la CSU Târgovişte, în stabilirea victoriei scontate. Tehnicianul taberei pietrene lăsa de înţeles că succesul elevelor sale în deplasarea de ieri nu s-a dovedit a fi unul obţinut cu multă lejeritate. „O repriză şi-un pic, adversarele s-au ţinut bine de noi!“. Faţă de echipa pe care pietrencele o învingeau fără drept de apel în tur, în Polivalenta pietreană, ieri, formaţia studenţească din Târgovişte a părut mult schimbată. Gruparea dâmboviţeană şi-a întărit efectivul de jucătoare cu câteva dintre componentele formaţiei CSM-ului ploieştean, echipă desfiinţată în prima parte de campionat la nivelul campionatului Ligii Naţionale.
Duminică, urmează meciul cu singura echipă neînvinsă a campionatului
Finalul partidei de ieri a asigurat zece goluri în contul nemţencelor, faţă de cele cinci înregistrate la pauza dintre reprize. Abia în ultimele 20 de minute din meci, handbalistele pietrene s-au desprins de partenerele de întrecere. Graţie victoriei normale de ieri la Târgovişte, echipa HCF-ului pietrean a urcat pe locul 8 în clasamentul primei serii din Divizia A feminină internă, totalizând 19 puncte, după cele 13 partide desfăşurate. Tabăra pietreană este la egalitate de puncte cu ocupanta locului 7, CSM II Bucureşti, formaţie care prezintă aceeaşi linie de clasament: 6 victorii, o remiză şi 6 înfrângeri, dar un golaveraj mai bun (380-340) faţă de cel a pietrencelor (363-368). În partida de ieri la Târgovişte, pentru HCF Piatra-Neamţ au marcat: Dorneanu (8 goluri), Rotaru şi Roşca (fiecare câte 5), Balint şi Caramalău (câte 3), Oancea (2 de la 7 metri) şi Creangă (1). În etapa viitoare, elevele profesorului Dan Valentin vor primi vizita liderei Rapid Bucureşti, singura formaţie neînvinsă în etapele acestui sezon de Divizie A, la nivelul primei serii feminine de handbal. Partida este anunţată pentru ziua de duminică 12 februarie, în etapa a 15-a a stagiunii, cu începere de la ora 12, în Sala Polivalentă pietreană.
(Ciprian AVĂDANEI)