13.3 C
Piatra Neamț
vineri, aprilie 25, 2025
AcasăEvenimentVictima ursului de la Taşca este în stare gravă

Victima ursului de la Taşca este în stare gravă

Date:

l autorităţile de mediu au dat aviz favorabil pentru împuşcarea animalului l alt urs şi-a făcut apariţia într-o grădină din Alexandru cel Bun

Andrei Ciubotaru, bărbatul în vârstă de 79 de ani, din comuna Taşca, atacat de un urs în după-amiaza de 15 octombrie, a suferit răni grave la faţă şi la nivelul toracelui, iar momentan se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Potrivit medicilor, bătrânul are mai multe leziuni pe faţă, unde bucăţi de piele i-au fost smulse de ghearele animalului, dar şi pe piept, abdomen, spate şi în zona şoldului. Imediat ce a fost adus (conştient) cu ambulanţa SMURD la spital, el a fost echilibrat hemo-dinamic, plăgile i-au fost curăţate şi a fost supus unui examen tomograf. În funcţie de rezultatele investigaţiilor, dar şi de evoluţia stării de sănătate, este posibil transferul pacientului la o unitate medicală din Iaşi. După cum am relatat în ediţia precedentă, sâmbăta trecută, pe la ora 12.30, când Ciubotaru s-a dus să verifice o fâneaţă în zona Neagra, la câţiva metri de pădure a fost atacat de urs. După ce a scăpat, el a reuşit să se ducă acasă, i-a povestit soţiei cele întâmplate, aceasta şi-a anunţat fiul (care este în judeţul Bacău), iar băiatul a sunat la 112. În zonă a intervenit o patrulă a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, însă ursul se retrăsese în pădure. Tot sâmbătă, pe la ora 20, jandarmii au fost solicitaţi să intervină, în urma unui apel la 112 făcut de Celina Răspopa care a văzut alt urs care intrase în grădina ei din Vaduri – Alexandru cel Bun. Femeia a povestit că se teme pentru viaţa familiei întrucât sălbăticiunea îşi face simţită prezenţa în zonă de aproximativ două săptămâni. Nici în acest caz militarii nu au reuşit să găsească ursul. În urma celor două incidente, prefectul a convocat, ieri dimineaţă, o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care s-a hotărât informarea imediată a Ministerului Mediului şi solicitarea rapidă a unei soluţii pentru a îndepărta pericolul pe care îl reprezintă prezenţa urşilor în zonă. Totodată, Agenţia de Protecţia a Mediului a emis un punct de vedere favorabil pentru recoltarea sau capturarea ursului de la Taşca de către Direcţia Silvică. „Viaţa oamenilor este cea mai importantă şi de aceea am convocat în regim de urgenţă această şedinţă, pentru că situaţia impune măsuri imediate. Am informat Ministerul Mediului despre incidentele apărute şi am cerut soluţii rapide în special pentru situaţia apărută la Taşca“, a declarat prefectul Vasile Panaite. Reprezentanţii Direcţiei Silvice monitorizează atât situaţia de la Taşca cât şi cea de la Alexandru cel Bun, în condiţiile în care incidente asemănătoare au mai fost şi anul trecut. Atunci, sătenii din zonă reclamaseră prezenţa unui urs la Vaduri, iar în urma obţinerii avizelor de la minister, exemplarul a fost împuşcat. (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

2 COMENTARII

  1. Nu era mai corect sa l captureze si sa fie eliberat in alta zona ? S au sa li se asigure hrana? Daca ii omoram pe toti ,unde ajungem?Considerati ca numai la noi sunt cazuri de acest gen? O zi frumoasa…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.