Ieri dimineaţă, în satul Broşteni (al comunei Bahna), a avut loc un accident soldat cu decesul unui localnic de 74 de ani. Tragedia s-a petrecut la ora 5.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Bătrânul mergea pe marginea DC 98 şi a fost izbit în plin de o maşină la volanul căruia se afla viceprimarul Emil Prisecaru, în vârstă de 73 de ani. După impact, şoferul a plecat lăsând victima acolo. Vinovatul a fost identificat după câteva ore de oamenii legii. Acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului acciodentului fără încuviinţare, sau modificarea ori ştergerea urmelor acestuia.
Tot ieri, pe la ora 7, alt eveniment rutier a avut loc în Tupilaţi.Un ieşean de 31 de ani mergea cu maşina pe DN 2 (E 85), dinspre Suceava către municipiul Roman, a virat stânga să intre pe DC 104 şi s-a izbit în autoturismul al volanul căruia era o târgnemţeancă de 45 de ani, care tocmai intrase în depăşire. Şoferiţa şi doi copii ai ei, de 4 şi 14 ani, au suferit leziuni. Poliţiştii continuă investigaţiile pentru vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)