Vicepreşedintele UNPR la Neamţ: Gheorghe Emacu a ridicat ştacheta pentru filiala nemţeană

Data:

Gheorghe Emacu, vice-preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României a vizitat, ieri, judeţul Neamţ, unde s-a întâlnit cu o mare parte dintre reprezentanţii organizaţiei nem-ţene.

Constantin Iacoban, preşedintele UNPR Neamţ a menţionat, la conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii cu activul de partid, că a avut loc o întâlnire a membrilor Biroului Permanent ai UNPR Neamţ, la care au fost invitaţi şi primarii, viceprimarii, parlamentarii, secretarul de stat Alin Antochi.

Vicepreşedintele Gheorghe Enacu a menţionat din start că a venit cu plăcere în Neamţ, chiar dacă acest judeţ face parte din zona cea mai săracă a României. Cu toate acestea, din punct de vedere al reprezentării în administraţia locală şi naţională acesta a apreciat că organizaţia de la Neamţ este una dintre cele mai puternice din ţară. În acel moment a ridicat ştacheta pentru întreaga organizaţie naţională, implicit pentru Neamţ: „Acum două săptămâni, la întâlnirea cu domnul Gabriel Oprea am stabilit ca organizaţia trebuie să ajungă la un milion de membri în ţară. În Neamţ există determinare, dar va trebui ca pe lângă ceea ce au realizat până acum, pe lângă miile de membri pe care îi au în registre să ajungă la 20.000“, a spus Emacu.

El a mai adăugat că UNPR îşi doreşte ca la alegerile din 2016 să ajungă la un procent naţional cuprins între 8 şi 10%.

Constantin Iacoban a acceptat provocarea şi chiar a şi plusat spunând că este posibil ca UNPR, până la alegerile locale din 2016 să aibă destulă forţă pentru a candida separat de colegii de alianţă din acest moment.

(Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...

Maşini furate din străinătate, găsite la Săvineşti şi Rediu

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, marţi, în...

Salvatorii 

Agentul Gabriel Denis Geman şi agentul-principal Elena Georgeta Tache,...

Tâlhar dus la puşcărie

Ionuţ Baran, în vârstă de 49 de ani, din...