Viaţa la bloc: Şi-a ameninţat vecinii cu moartea

Data:

O femeie în vârstă de 57 de ani, din municipiul Roman, a fost reţinută de poliţişti, în ziua de 18 septembrie, pentru ameninţare. Oamenii legii au fost alertaţi de un vecin al acesteia, care le-a spus că individa îi ameninţase familia cu moartea.

„Din cercetări, s-a stabilit faptul că reclamantul a avut mai multe divergenţe cu vecina sa, ce locuieşte lângă apartamentul său. La data de 17 septembrie, la ora 22.40, femeia, aflându-se pe scara blocului şi având asupra sa un cuţit, s-ar fi oprit în dreptul uşii de acces în locuinţa reclamantului şi ar fi proferat ameninţări cu moartea la adresate familiei sale. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare, faţă de femeie fiind dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Totodată a fost parcursă procedura privind Legea 26 din 2024, bărbatul opunându-se emiterii unui ordin de protecţie“, a declarat inspectorul-principal Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Vineri, agresoarea a fost plasată sub control judiciar, pe 60 de zile.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Descinderi la deţinătorii de arme

Sub coordonarea Parchetului General, marţi, în cadrul operaţiunii „Jupiter“,...

Şofer beat – încătuşat

În seara de 3- octombrie, la ora 22, poliţiştii...

Intreruperi Neamt 05.11.2026

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...