Vânzătorii din magazine şi restaurante vor avea obligaţia de a solicita consultarea actelor de identitate ale clienţilor, în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani, atunci când vând băuturi alcoolice, băuturilor energizante şi produse de tutun şi conexe, a stabilit Parlamentul, prin votul final al deputaţilor.
Măsura a fost iniţiată de USR, dar a fost susţinută şi de Guvernul Ciolacu, iar pentru a intra în vigoare mai trebuie promulgată de către şeful statului.
Iniţial proiectul dădea doar posibilitatea de a verifica actele de indentitate, dar deputaţii au instituit acum obligaţia vânzătorilor de a consulta actele de identitate ale consumatorilor.
„În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor şi consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante şi/sau produselor reglementate de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările şi completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale au obligaţia de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor“, prevede proiectul, fără a specifica în cazurile în care vârsta clientului este în mod vizibil de peste 18 ani.
În cazul neîndeplinirii obligaţiei menţionate, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale pot fi sancţionaţi cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
Parlamentul a legiferat recent şi interdicţia vânzării de băuturi energizante către minori din cauza efectelor nocive pe care aceste produse le au asupra copiilor, arată aleşii care adaugă însă că: „Din păcate, chiar acum câteva luni, un copil de 17 ani din Iaşi a murit subit pentru că a consumat prea multe băuturi energizante“.