Urs blocat în copac, la Dămuc

Data:

Sâmbătă dimineaţă, un urs a coborât din pădure în zona locuită a comunei Dămuc, fiind văzut de localnici pe strada Batu. Animalul a fost observat pe la ora 6.30. El s-a speriat, a intrat într-o curte şi s-a refugiat într-un copac din gospodărie. Sătenii au sunat la 112, iar în zonă s-au deplasat jandarmii. A fost constituită o echipă de intervenţie, din care făceau parte un reprezentat al primăriei, un vânător dar şi medicul veterinar, luându-se în calcul intervenţia armată dacă sălbăticiunea punea în pericol vieţi omeneşti. Nu a fost însă cazul, pentru că ursul a coborât singur şi s-a dus înapoi în păduse.

„Pe parcursul intervenţiei, jandarmii au asigurat măsurile de protecţie necesare pentru siguranţa localnicilor şi prevenirea oricărui pericol. Animalul a coborât ulterior din copac şi a fost alungat în siguranţă spre fondul forestier fără a manifesta un comportament agresiv.

Nu au fost identificate pagube materiale ori persoane rănite“, a transmis sergentul-major Ana Maria Gafiţa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Şi vineri seară, la ora 22.40, un urs a fost văzut în satul Telec (Bicazu Ardelean), iar joi seară, alt urs a apărut pe strada Măgura din Mastacăn (Borleşti). În toate situaţiile, autorităţile au transmis mesaje Ro-Alert pe telefoanele mobile ale celor din zona vizată.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...