Un bărbat de 54 de ani, internat în Secţia Medicină Internă la Spitalul Municipal de Urgenţă (SMU) Roman, şi-a pus capăt vieţii miercuri seară, aruncându-se în gol pe o fereastră de la etajul I. El era sub supravegherea doctorilor de mai multe zile, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, iar în momentul gestului fatidic se afla în sevraj etanolic. Omul a sărit pe geam la ora 22.30 şi a căzut printre schelele amplasate în faţa pavilionului unde se fac lucrări de renovare. Potrivit doctoriţei Maria Andrici, manager al SMU, pacientul mai fusese internat, avea hepatică cronică toxică, a ajuns la spital pe 14 august şi, pentru că era agitat, era legat, dar a reuşit să se dezlege şi a sărit în gol. La locul tragediei au intervenit pompierii cu o maşină de descarcerare, care l-au scos pe sinucigaş dintre schele. S-au început manevrele de resuscitare dar inima bărbatului nu a repornit. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. Poliţiştii continuă cercetările pentru „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.
„În funcţie de rezultatele anchetei se vor lua măsuri. Vom reinstrui personalul cu privire la utilizarea sistemului restricţionare a deschiderii ferestrelor. Pe viitor, când posturile vor fi deblocate, se vor face angăjari de personal medico-sanitar şi auxiliar“, a declarat dr. Andrici.
(Mihai SAVA)



