Un nou volum semnat de Dan Iacob: O mie de ani de creştinism, într-o mie de pagini

Data:

 

Un public numeros, format din scriitori, artişti, cadre didactice, reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din judeţ, a asistat ieri, la evenimentul de lansare a volumului „Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica – o antologie de autori, texte şi teme din al doilea mileniu creştin“, semnat de Dan Iacob.

Prezentarea volumului care are 1.000 de pagini a fost făcută de preotul Valentin Tofan, de la Protopopiatul Piatra-Neamţ care, prin pledoaria sa, i-a determinat pe mulţi dintre cei prezenţi în sală să-şi dorească să aibă cartea lui Dan Iacob pe rafturile bibliotecilor de acasă. „Pentru mine, un om al Bisericii, e o mare onoare să mă aflu la acest eveniment. Această carte e rezultatul a 35 de ani de muncă, a peste 250 de lucrări recitite şi a 100 de noi lucrări citite. În lume apar foarte multe cărţi despre Dumnezeu. Potrivit ultimelor statistici ar fi vorba de patru cărţi pe zi. Lucrarea semnată de Dan Iacob încearcă să cuprindă o perioadă de aproape 1.000 de ani. Pentru că e vorba de o perioadă foarte lungă de timp, inevitabil apar şi o serie de neajunsuri, pe care însuşi autorul le semnalează. Cu toate acestea, câştigul pe care această carte îl oferă este imens. Autorul foloseşte un limbaj accesibil şi cuprinde multe teme de interes pentru credincioşi precum rugăciunea, iadul, raiul şi altele. M-am bucurat să regăsesc în acest volum mai multe referiri la Biserică, izvorâte din experienţa adevărului religios trăit de autor. Această lucrare va fi cu siguranţă una de referinţă în teologie şi va oferi multe răspunsuri celor care au lansat întrebări, dar care până acum nu au primit încă replica dorită“, a declarat pr. Valentin Tofan.

Autorul s-a născut pe 14 februarie 1960, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Transporturi a Institutului Politehnic Bucureşti, promoţia 1985. În  vara anului 1986, în urma unui dialog epistolar, ajunge la Păltiniş, la filosoful Constantin Noica. După 1989 a contribuit  cu articole la revistele „Credinţa Neamului“, „Asachi“ precum şi la ziarul „Acţiunea“.

În luna octombrie a anului 2001 a publicat la editura „Nona“ din Piatra-Neamţ în volumul „Neodihnirea de fiinţă“, eseul care a stat sub ochii lui Noica în august 1986, împreună cu paginile de jurnal din săptămâna petrecută la Păltiniş. Sub o formă îmbogăţită cu  pagini de jurnal din anii 1980-2003, volumul este reluat în anul 2004, la Editura „Timpul“ din Iaşi sub titlul „Lasă-te locuit“.  Apropierea de vârsta de 50 de ani l-a determinat să gândească un volum care să sintetizeze căutările sufleteşti din ultimii 30 de ani, „Pecetea“, pe care l-a publicat în anul 2010, la Editura „Cetatea Doamnei“ din Piatra-Neamţ. Tot în anul 2010 a publicat volumul colectiv „Drumuri prin memorie, semicentenarul unui mod de a fi“, dedicat istoriei Intreprinderii de Drumuri Forestiere, la care a fost angajat timp de 11 ani. Un an mai târziu, în 2011, la Editura EIKON din Cluj apare volumul „Uită-te o clipă, răsare soarele“, un jurnal de idei, stări şi lecturi.

(Sabina DAMIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...