Un judeţ bolnav de inimă

Aproape 100.000 de persoane din judeţul nostru suferă de diverse afecţiuni ale inimii, conform analizelor statistice pentru anul trecut publicate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Deşi numărul cardiacilor este extrem de mare, medicii sunt de părere că aceste cifre nu reflectă situaţia reală, întrucât bolnavii de inimă sunt de fapt mai numeroşi, însă nu toţi sunt cuprinşi în evidenţele medicilor de familie ori ale spitalelor. Datele statistice centralizate de către DSP arată că, la sfârşitul anului 2015 erau înregistraţi 104.032 de bolnavi cu diverse probleme cardiace; majoritatea fiind în evidenţele doctorilor de multă vreme, dar câteva mii fiind depistaţi pe parcursul anului trecut. Cei mai mulţi dintre bolnavi (73.408) sunt diagnosticaţi cu hipertensiune arterială, boală foarte periculoasă care, dacă nu este depistată la timp, poate provoca oricând un infarct miocardic sau un accident cerebral. Totodată, alte 30.624 de persoane din judeţul nostru sufereau de cardiopatie ischemică. Această afecţiune a ucis, în 2015, 800 de persoane, iar din cauza tensiunii mai mari decât cea normală au decedat alte 1.200 de persoane. În afara acestor afecţiuni, alte câteva mii de persoane suferă de alte boli grave de inimă sau au afecţiuni cerebro-vasculare, multe fiind cauzate de hipertensiunea nedepistată şi netratată. Fiţi atenţi la alimentaţie Doctorul Vasi Rădulescu avertizează, în acest sens, că cine are în familie cazuri de morţi subite sau rude cu probleme cardiace, trebuie să meargă din timp la control: „E o chestiune de viaţă şi de moarte. Observăm tineri care fac stop cardiorespirator din senin şi nu răspund la nicio manevră de resuscitare; depistarea aici e sfântă. Se pot da tratamente, se pot insera defibrilatoare, se pot explica anumite conduite ulterioare. Depăşind problema afecţiunilor amintite, orice om trebuie să conştientizeze că inima suferă la stres, tutun, alcool, droguri, alimentaţ ie necorespunzătoare şi infecţii. Stres-ul induce descărcare de substanţe care ţin corpul în tensiune, iar acestea cresc frecvenţa cardiacă, putând induce forme de cardiomiopatie dilatativă. Stres-ul psihic face rău la orice nivel din corp. Depresia, anxietatea, tulburările psihice mixte sunt cunoscute drept factori importanţi de risc cardiovascular. Tutunul accelerează ateroscleroza, acel proces care obturează vasele de sânge. Alcoolul este cardiotoxic, dar depinde aici doza. 20 – 30 de grame pe zi de alcool sunt cardioprotectoare, scăzând riscul de infarct. Vinul roşu este şi antioxidant, optimizează şi colesterolul. Tot ce depăşeşte măsura amintită este toxic. Nu există alimente care protejează inima. Există alimentaţie cu bun simţ, unde doza este «regină». Câteva reglementări se impun: fără sare în exces, fără grăsimi multe, câteva fructe (mai multe dacă sunteţi activi şi ardeţi repede caloriile din ele), multe legume, hidratare corespunzătoare. Mişcarea ajută enorm inima. Pierdem cei mai mulţi oameni prin boli cardiovasculare şi e trist, deoarece prevenţia ar trebui să existe la tot pasul. Vedem infarct miocardic acut la tineri de 25 de ani. Vedem morţi subite care poate ar fi fost prevenite dacă se ştia afecţiunea şi se implanta un defibrilator. Cheltuim enorm pentru prelungirea vieţii unor oameni care se chinuie cumplit, când educaţia decentă ar trebui să limiteze apariţia acestor boli“.  Mergeţi la control!   Aproape 30 de ani nu m-am gândit la inima mea. O simţeam uneori bătând sub coaste, îşi făcea treaba cuminte. Numai când o emoţie puternică o scotea din ritmul ei îmi duceam mâna la piept s-o domolesc. Alteori, alunecând în somn, îi simţeam bătăile-n tâmple. Ziceam: inima mea e acolo – ca şi cum aş fi spus piciorul meu, mâna mea, timpanul meu. O componentă, nimic mai mult. De ce s-o fi iubit mai tare decât îmi iubeam ficatul, ori plămânii? Prin 2015 am făcut o ecografie. Am auzit-o: nu bătea, ci flumfăia, făcea într-un fel ciudat. Ce-i asta? Fleoaşca-fleoaşca. Parcă era maşina de spălat care evacuează. Mai auzisem înregistrări cu inimi lucrând, dar acum îmi auzeam prima dată inima, inima mea, în difuzoare. Nu mi-a plăcut deloc sunetul ăla. Am simţit o uşoară ruşine şi o dezamăgire că inima mea scotea un asemenea zgomot. Când am întors puţin capul, am văzut-o pe monitor. Un pumn de carne. Nici pe departe forma aceea clasică, frumoasă, ţintită de Cupidon, tatuată. Am o inimă pur şi simplu urâtă. O chiftea uriaşă. Un ceva pulsatil cu tot felul de cabluri, ca un animal de laborator însângerat, fără piele, conectat la tot felul de aparate de măsură. Felia de inimă zărită în evantaiul negru al ecografului mi s-a părut cel mai urât lucru văzut vreodată pe ecran. Am văzut chifteaua pulsând, animată de duhul ei nevăzut, şi am constatat că nu sunt un om bun, nici rău, ci doar o fiinţă. Pentru că inima mea nu avea sentimente nici bune, nici rele, ci doar sânge. Îl aduna pe o parte din tot trupul, murdar de reziduri, şi pe altă parte îl trimitea proaspăt în labirintul venelor. Făcea asta fără exces de hărnicie, fără momente de relaş, ci constant, într-o cuminţenie idioată de mecanism. Mă întreb dacă-mi iubesc mai mult inima după ce am văzut-o făcându-şi treaba? Nici nu ştiu dacă am iubit-o vreodată. Dar sigur am avut tot timpul faţă de ea respect şi admiraţie. Ce piesă minunată a putut pune Dumnezeu în această maşinărie a trupului! Ceva din misterul vieţii e acolo, în boţul ăla de carne. Cum să nu respecţi aşa ceva? De acum o respect şi mai mult, ba chiar mi-i dragă puţin, nu ştiu cum, aşa urâtă cum e. Ieri, chiar i-am oferit o cafea şi a dat bucuroasă din ventricule. Cred că e începutul unei frumoase prietenii, cum se spune în filme. Nu va râde nimeni de mine că m-am împrietenit, în mod ciudat, cu un muşchi, cu o chiftea. Împrieteniţi-vă cu inima voastră! Gândiţi-vă uneori şi la ea, mai faceţi-i câte o vizită şi întrebaţi-o cum o mai duce.  (Mihai SAVA)