Un copil şi cinci adulţi răniţi în accident la Pângăraţi

Data:

Şase persoane, între care şi un copil, au fost rănite în accidentul rutier produs, duminică, în jurul orei 13.30, pe drumul naţional DN15, în localitatea Pângăraţi.

În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau opt persoane. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri timp de aproape o oră.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD TIM şi EPA, precum şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ.

„În urma evenimentului rutier, şase persoane, dintre care un minor, au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii au ac-ţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...