Turişti epuizaţi pe Ceahlău

Data:

Luni după-amiază (27 iulie), salvamontiştii au intervenit, în urma unui apel de urgenţă venit prin Dispeceratul Naţional, pentru găsirea a patru turişti rătăciţi şi în stare de epuizare, în zona Rupturi – Martin – Curmătura la Scaune (în masivul Ceahlău). După câteva ore, cele patru persoane (două cupluri din Botoşani şi Mureş) au fost găsite şi aduse în siguranţă în Staţiunea Durău.

„Este un caz clasic de epuizare, turişti care îşi aleg un traseu mult peste capacitatea lor fizică. Nu au nici lanterne cu ei, folosesc doar lumina de la telefoanele mobile – care te ajută să nu te împiedici la intrarea în bloc, nu pe munte să vezi semnele de la marcaje“, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Judeţean Salvamont.

Şi weekend-ul trecut, prin 112, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină pentru acordarea primului ajutor şi transportul unei victime în stare avansată de epuizare aflată în zona Piciorul Fantanelelor, tot pe muntele Ceahlău. Echipa a localizat victima undeva sub Cabana Fântânele. Turista, în vârstă de 29 de ani, din Iaşi, a fost imobilizată şi transportată cu o targă specială până la Durău. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Biletul la telegondolă, 10 lei pentru pietreni

Începând de astăzi, locuitorii din Piatra-Neamţi, dar şi cei...

Primăriţa din Crăcăoani şi doi consilieri locali şi-au pierdut definitiv mandatele

Prefectul judeţului Neamţ a emis trei ordine prin care...

Intreruperi Neamt 01.10.2026

Fraudă la easybox

Poliţiştii nemţeni au reţinut luni un ieşean de 28...