137 de parlamentari de la PSD, PNL şi UDMR au depus un proiect de lege prin care propun ca achiziţiile de lucrări publice să poate fi făcute fără licitaţie dacă se încadrează în pragul de un milion de euro. Printre aceştia se află şi trei deputaţi din Neamţ: Mugurel Cozmanciuc, Laurenţiu Leoreanu (PNL) şi Oana Bulai (PSD).
Iniţiativa legislativ modifică esenţial articolul 7 din Legea 98 / 2016 privind achiziţiile publice, care face referire la pragurile pentru achiziţii directe fără licitaţie. În expunerea de motive iniţiatorii susţin că este nevoie de achiziţii simplificate pentru a atrage mai rapid banii europeni din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Proiectul propune următoarele modificări:
– achiziţia directă de bunuri şi servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 500.000 de lei (faţă de 135.060 lei în actuala lege),
– achiziţia directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 5.000.000 de lei (faţă de 450.200 lei în actuala lege)
– în cazul achiziţiei directe autoritatea contractantă are obligaţia de a consulta minim trei operatori pentru achiziţiile a căror valoare estimată este mai mare de 130.000 de lei pentru produse şi servicii respectiv 500.000 de lei pentru lucrări.
– dacă în urma consultării autoritatea respectivă (n. red consiliul judeţean, primărie, minister) primeşte doar o ofertă valabilă, achiziţia poate fi realizată.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că proiectul prin care se majorează la un milion de euro pragul pentru achiziţiile publice fără licitaţie nu va avea susţinerea partidului său pentru adoptare în Parlament.