La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea DIICOT, l-au prins în flagrant pe un individ care se ocupa cu traficul, introducerea în ţară şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc (toate în formă conti-nuată). Este vorba de Mihai Mocanu care a fost apoi arestat preventiv de Tribunal şi va sta după gratii cel puţin în următoarele 30 de zile.
Conform anchetatorilor, acesta se ocupa cu traficul de substanţe cu efect psihotrop de mai multă vreme, aducând drogurile din străinătate şi vânzându-le apoi consumatorilor din judeţul nostru. El a fost monitorizat o bună bucată de timp, iar în câteva rânduri investigatori sub acoperire au cumpărat de la el cannabis, pentru a proba faptele. Ultima oară când a primit droguri din străinătate, oamenii legii i-au organizat un flagrant, iar pe 23 iunie l-au încătuşat.
De asemenea, în noaptea de 23 spre 24 iunie, alţi doi traficanţi de droguri, din municipiul Piatra-Neamţ (P. S. şi M. R.), au fost fost capturaţi de poliţiştii ploieşteni, cu sprijinul colegilor de la Serviciul Rutier. Indivizii fuseseră opriţi în trafic, pe DN 1, în zona localităţii prahovene Băneşti, în timp ce rulau către Braşov. „În respectivul vehicul, au fost depistaţi doi bărbaţi, domiciliaţi în Piatra-Neamţ, care locuiau fără forme legale în Bucureşti. În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit diverse cantităţi de droguri de risc şi de mare risc. Ulterior, în dimineaţa zilei de duminică, sub coordonarea DIICOT, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară în Bucureşti, în urma căreia au fost descoperite peste 800 de grame şi 140 de comprimate din diferite tipuri de droguri de risc şi mare risc (amfetamină, MDMA, ketamină şi xanax)“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. Drogurile erau aduse din Olanda.
Traficanţii au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi de Tribunalul Prahova.
(Mihai SAVA)