Sute de cărămizi au ajuns în stradă, ieri dimineaţă, după ce şoferul unui TIR înmatriculat în judeţul nostru a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autotractorul s-a răsturnat la marginea şoselei, în zona Antibiotice Iaşi. Evenimentul s-a petrecut pe la ora 10.30 şi, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Bicăjeanul aflat la volanul TIR-ului le-a spus poliţiştilor ieşeni că i-a „dispărut banda“ din faţă, în timp ce conducea: „Se îngustează brusc banda. Un şofer m-a depăşit, am tras dreapta să-i fac loc, dar banda de la marginea drumului s-a îngustat, am intrat în balans şi m-am răsturnat“.
Trebuie precizat că la Iaşi, în apropiere de Antibiotice, cele două benzi situate pe partea dreaptă a drumului dinspre Târgu Frumos se transformă în una singură.
(Mihai SAVA)



