Teroare la Borleşti

Data:

Sătenii din comuna Borleşti dorm cu frică din cauza unui individ cu pro-bleme psihice care, după ce a incendiat casele mai multor vecini, continuă să-i terorizeze pe localnici. Este vorba despre Petru Sărăcilă, diagnosticat cu „tulburare delirantă persistenţă şi tulburare de personalitate cu aspect schizoid“, afecţiuni pentru care a fost obligat să se trateze, însă respectivului nu i-a păsat de decizia instanţei.

„De curând, el a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a dat foc gospodăriilor a cinci familii din centru. Se află acum sub control judiciar, însă nu se prezintă la Poliţie când este chemat şi continuă să ameninţe lumea. Poliţia  şi-a făcut treaba, jos pălăria, a notificat instanţa că piromanul nu respectă măsurile impuse prin control judiciar, însă judecătorii l-au lăsat tot liber. Ne este frică, el e mare, în putere, e şi bolnav, poate să intre cu toporul peste noi, să ne omoare. M-a ameninţat de mai multe ori că-mi dă foc dacă nu-mi retrag plângerea. I-am făcut plângeri pentru ameninţare, cazul a ajuns în instanţă, însă asta nu rezolvă nimic. Nu-l vreau la puşcărie, dar măcar să fie internat undeva, să i se dea tratament să se potolească. Nu ştim cum să mai facem să fie linişte, că ne temem că o să ne dea foc noaptea. Cred că cineva, de la instanţă, îl «protejează», pentru că altfel nu îmi explic de ce nu se ia nicio măsură împotriva lui. Poate dacă judecătorii care au cazul lui ar avea rude la noi în sat, care să doarmă şi ele cu frică, ar înţelege pericolul care ne pândeşte atâta timp cât acest individ este liber şi ignoră legea“, s-a plâns una dintre victimele lui Sărăcilă.

Judecători pasivi?

Petru Sărăcilă a fost condamnat, recent, la un an şi o lună de închisoare, fără privare de libertate, pentru distrugere prin incendiere. Lui i-a fost stabilit un termen de încercare de doi ani, în care, printre altele, trebuie să se prezinte la Poliţie la semnat; totodată, el nu are voie să părăsească judeţul, trebuie să presteze 60 de zile de muncă (gratuită) în folosul comunităţii, să nu se apropie şi să nu ia legătură cu cei cărora le-a incendiat casele şi să urmeze un tratament medical. Instanţa de sub Pietricica i-a atras atenţia individului că, „în situaţia în care nu va urma tratamentul me-dical, se poate dispune internarea sa medicală“. Numai că, Sărăcilă a ignorat dispoziţiile judecătorilor, continuând să-şi terorizeze consătenii şi dându-le cu tifla oamenilor legii. De altfel, „respectul“ pe care-l are individul pentru justiţie reiese şi din faptul că, la primul proces pentru distrugere au trebuit emise trei mandate de aducere pentru ca Sărăcilă să se prezinte în faţa instanţei.

Individul din Borleşti care le face viaţa un calvar consătenilor mai are un proces pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ, pentru ameninţare în formă continuată şi tentativă de distrugere. Şi în acest caz, el a vrut să incendieze bunurile unui alt bărbat, care-i mai căzuse victimă o dată. N-a reuşit, dar a continuat să-şi ameninţe victimele, în speranţa că acestea îşi vor retrage plângerile penale. Tot în urmă cu două luni, acelaşi Sărăcilă a fost condamnat şi pentru ameninţare în formă continuată, primind închisoare tot fără executare.

Repetatele sesizări înaintate de poliţişti instanţei, în care se cerea înlocuirea controlului judiciar pentru Sărăcilă (care de fiecare dată a avut angajat avocat) cu o altă măsură preventivă, mai dură, au fost respinse la „foc automat“, din consi-derente care nu au fost făcute publice. Poate, în cele din urmă, se va lua o măsură astfel încât individul să nu mai fie un pericol pentru societate, asta până nu va fi prea târziu.

Licean piroman

Comuna Borleşti mai are un individ care, timp de câteva luni, i-a băgat în sperieţi pe localnici. Este vorba despre seminaristul Costel Florin Samson, în vârstă de 19 ani, arestat preventiv, iar ulterior „trimis acasă“. Şi în cazul acestui piroman, vecinii se tem că individul ar putea să se reapuce de „treabă“ şi se declară revoltaţi de deciziile instanţei care nu a mai menţinut arestul preventiv. Samson a acţionat mai mult în zona „Prund“, unde a incendiat câteva locuinţe şi un grajd, extinzându-şi aria apoi şi la Tazlău.

Distrugerea prin incendiere

Noul Cod Penal prevede, la articolul 253, următoarele: „Distrugerea, degradarea sau adu-cerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia, ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la doi ani, sau cu amendă. Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani, sau cu amendă. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc, şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Doi copii răniţi la Horia

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers a dus la...

Razie pe DN 2

Vineri, în intervalul orar 13-17, poliţiştii rutieri au desfăşurat...