12.7 C
Piatra Neamț
sâmbătă, mai 24, 2025
AcasăEvenimentŢepe cu săpatul de fântâni

Ţepe cu săpatul de fântâni

Date:

Poliţiştii au reţinut, în ziua de 18 iunie, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din judeţul Mureş, care a înşelat mai mulţi nemţeni cerând avansuri pentru săparea unor fântâni sau forarea de puţuri şi neexecutând lucrările. La individ acasă a fost făcută o percheziţie în urma cărora s-au ridicat mai multe documente, un calculator, medii de stocare şi bani.

„Din cercetări, a reieşit că, la data de 26 decembrie 2023, două persoane (de 38 şi complicele de 25 de ani) ar fi creat mai multe pagini de internet prin care, sub pretextul că ar presta servicii de forare a unor fântâni, ar fi indus în eroare mai multe persoane, obţinând astfel sume de bani“, a declarat agentul-principal Andreea Atomei, din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Iată cum suna unul dintre anunţurile cu care erau momiţi clienţii: „Suntem o firmă cu tradiţie, specializată în foraje de puţuri de mică şi mare adâncime. Putem garanta debitul necesar de apă în conformitate cu cerintele dumneavoatră, precum şi o apă limpede, datorită unui filtru făcut de noi chiar în stratul cu panza freatică. Folosim numai materiale de cea mai bună calitate, la preţuri convenabile şi avantajoase pentru dvs. Realizăm pentru dvs. în timp record: – foraje puţuri de mică şi mare adâncime pentru uz casnic, şantier sau irigaţii; – foraje piloni de consolidare;  – foraje puţuri de drenaj; – foraje puţuri absorbante;  – denisipări; – adâncim puţuri şi fântâni. Caracteristici tehnice: – diametru cuprins între 140 şi 250 cm; – adâncime cuprinsă între 10 şi 30 m  – tubulatură din PVC, certificată internaţional pentru calitate; – filtre screen. Vă garantăm punctualitate, seriozitate, profesionalism, calitate şi efectuarea unei lucrari de excepţie pentru dvs.. Preţurile diferă în funcţie de locatia dvs, de adancimea şi diametrul de forare dorit, precum şi în functie de complexitatea lucrării“.

Mureşeanul reţinut va fi dus la parchetul Piatra-Neamţ cu propunere de luare a unei măsuri preventive pentru înşelăciune. Oamenii legii continuă cercetările pentru a identifica toate victimele şi a recupera prejudiciul.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.