Ţepara de la Ministerul Transporturilor

Data:

Aurora Claudia Ciurar (fostă Eana) împreună cu un individ din comuna Bicaz Chei  (Ciprian Cruce) sunt judecaţi, de aproape patru ani, într-un dosar de înşelăciune aflat pe rolul instanţei din Bicaz. Femeia, care s-a recomandat peste tot ca fiind juristă la Mi-nisterul Transporturilor, a păcălit o sumedenie de patroni, din întreaga ţară, printre care se află şi Ion Oniga – de la SC Transforest Com SRL.

Procesul a început în 2011 şi se tot lungeşte, fiind date amânări pentru a se verifica dacă inculpatul Cruce a fost arestat în Germania, apoi pentru a fi făcută o expertiză medico-legală psihiatrică şi pe urmă pentru lipsă de procedură cu inculpata Ciurar.

Revenind la femeia care este considerată „capul răutăţilor“ în înşelăciunea de la Bicaz, ea a mai fost cercetată şi pentru că a pretins bani de la diverse persoane spunându-le că le poate rezolva diverse necazuri, prin prisma cunoştinţelor pe care le are la nivelul Ministerului Transporturilor.

Iată mărturia unuia din cei păcăliţi: „În urmă cu aproximativ cinci luni am cunoscut, împreună cu încă doi amici, prin intermediul unui funcţionar de la primărie, o persoană pe numele Eana Claudia Aurora ce se dădea drept juristă, menţionând că a fost şef departament juridic la Ministerul Transporturilor. Acesta a garantat pentru ea, urmând ca aceasta să ne ajute să obţinem un spaţiu pentru a deschide un magazin. Am încheiat un contract, contract semnat de ambele părţi pentru intermediere (contract ce nu a fost onorat), am achitat suma de 5.000 de lei ca avans. Ulterior, aceasta ne-a comunicat că ne mai poate obţine un spaţiu, însă nu se mai poate încheia contract deoarece urmează să dea banii drept mită. I-am dat şi acea sumă, însă, spre imprudenţa noastră, fără niciun document… Unul dintre amicii mei i-a dat o altă sumă de bani pentru a obţine un teren, bani ce urmau să ajungă ca mită la primărie, iar celălalt amic a dat o sumă pentru o cunoştinţă, urmând ca acesta să intre în Poliţie. De-a lungul a trei luni, am mers împreună cu persoana respectivă şi am asistat la diferite discuţii avute cu persoane importante, fapt ce ne-a dat încredere. În momentul în care ne-am dat seama ca suntem înşelaţi, că nu se rezolvă nimic, am luat legătura cu persoana ce urma să îl ajute pe amicul meu să intre în Poliţie – un funcţionar de la primărie. Acesta nu a recunoscut faptul că ar fi primit bani sau că ar fi discutat despre aşa ceva, spunând că probabil banii au rămas la această Aurora Eana. Problema este că Eana Claudia Aurora încă înşeală diferite persoane şi nu am dori să lăsăm faptele nepedepsite.

De asemenea, a încercat să oţină un credit bancar în mod fraudulos, falsificând o ade-verinţă. În plus, unui amic i-a solicitat suma de 1.000 de euro pentru a-l angaja în primărie“.

(Mihai SAVA)c

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...

Simulare de explozie, la Rifil

În ziua de 23 iunie, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...