-0.4 C
Piatra Neamț
joi, ianuarie 23, 2025
AcasăEvenimentTentative de înşelăciune prin metoda „Accidentul“

Tentative de înşelăciune prin metoda „Accidentul“

Date:

Nişte necunoscuţi îu încercat, în noaptea de joi spre vineri, să păcălească trei romaşcani prin metoda „Accidentul“. Într-un prim caz, la ora 00.15, o femeie a fost sunată pe fix de cineva care i-a spus că o rudă apropiată ar fi suferit un accident grav şi pentru a o salva este necesară o sumă considerabilă de bani. La ora 02.50, un bărbat a fost apelat spunându-i-se că nevasta a fost iplicată într-un accident grav, în afara ţării, şi pentru a o opera de urgenţă este nevoie de bani. De asemenea, la ora 07.22, o femeie a fost informată că nepoata sa a fost implicată într-un accident rutier şi necesită o intervenţie chirurgicală care trebuie plătită. Din fericire, oamenii şi-au dat seama că la mijloc e ceva necurat şi au anunţat poliţiştii. Ei încearcă să-i identifice pe escroci.

Pentru  a preveni producerea acestor infracţiuni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie vă recomandă: „Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat), decât după ce solicitaţi prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu. Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci.

În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune.

Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii Poliţiei! În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau apelaţi 112!“.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.