Un bărbat de 40 de ani, din Piatra-Neamţ, a transformat ambulanţele în taxiuri pentru uzul său personal. Cristinel Popa este un om al străzii care a devenit cel mai fidel pacient al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi al Unităţii de Primiri Urgenţe. Bărbatul şi-a făcut un obicei din a ajunge în grija personalului medical, uneori si de două ori pe zi. Este campion la simulări de stări de rău, iar trecătorii miloşi cheamă ambulanţa. Numai în această lună, bărbatul a fost „plimbat“ de peste 20 de ori. El are un plan pe cât de simplu, pe atât de eficient. Se trânteşte în mijlocul străzii, se preface că e mort, că-l dor toate cele, iar trecătorii speriaţi sună la 112. Echipajele medicale care îl cunosc deja ştiu cu cine au de-a face, însă, aşa cum cer procedurile, îl duc pe pacient la spital.
La rândul lor, medicii de la UPU spun că de cele mai multe ori astfel de persoane nu au afecţiuni grave, însă vin de cele mai multe ori băute, reprezentând un adevărat chin pentru personalul medical care îi îngrijesc, deoarece sunt recalcitrante şi fac mizerie. După ce-şi revin din starea de etilism în care sunt aduşi, ca de fiecare dată, ei sunt spălaţi şi deparazitaţi.
Deşi nu beneficiază de asigurare, investigaţiile şi analizele sunt suportate de spital. Din acest motiv, medicii de la UPU au solicitat sprijin pentru soluţionarea problemei care devine din ce în ce mai stresantă.
„Printre cei aduşi frecvent de pe stradă, la UPU, Cristinel Popa este în top ca număr de prezentări. Este consumator de băuturi alcoolice, este adus frecvent sub influenţa alcoolului atât la noi cât şi la secţia Psihiatrie, de către ambulanţe, câteodată şi de câte două ori pe zi. Practic, el nu reprezintă o urgenţă medicală. El abuzează, venind şi de două ori pe zi în Urgenţe. Chiar dacă este agresiv verbal, de fiecare dată a fost spălat, ajutat cu haine ori cu mâncare. Există un dosar în acest sens în atenţia autorităţilor, pentru a se lua măsuri cu el“, a spus dr. Cristian Păsălău, medicul coordonator la UPU.
Odată cu venirea sezonului rece, în fiecare zi vor ajunge la Urgenţe mult mai mulţi nemţeni pe care ambulanţele îi vor culege de pe străzi, beţi şi îngheţaţi. Cum aceştia nu au casă, nu au venit, supravieţuind din cerşit sau din vânzarea de fier vechi sau cartoane, vor aglomera holurile Urgenţei în perioada următoare.
(Maria NISTOR)




Nu va speriati, ca boschetarii sunt imuni la orice! Oricum sirenele astea suna groaznic pentru un bolnav grav, care auzindu-le se strange ca un soarece de frica! trebuie sa ai nervi tari pentru asta!