Acasă Eveniment Suspecţi de braconaj

Suspecţi de braconaj

1091
0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat înarmat a fost luat la întrebări de o echipă a Asociaţiei judeţene de Combatere a Braconajului şi Poluării, în cadrul unor verificări făcute duminică, în comuna Costişa. Voluntarii se deplasau pe cursul râului Bistriţa şi au observat un autovehicul de teren care circula pe DC 195C, care face legătura cu localitatea Cândeşti.

„Maşina a traversat podul peste canal, a intrat pe un drum neasfaltat, oprind la aproximativ 30-40 de  metri. De pe locul din dreapta a coborât o persoană având asupra sa o puşcă de vânătoare scoasă din toc, pe care a asamblat-o pentru utilizare. Ne-am apropiat de maşina suspectă, persoana înarmată a intrat în autoturism ţinând puşca asamblată între picioare orientată cu ţeava în sus. Am intrat în vorbă cu conducătorul auto, care era vizibil sub influenţa alcoolului, şi care a susţinut că sunt în cadrul unei vânători autorizate, fără a putea specifica unde se afla organizatorul responsabil de vânătoare“, a relatat unul din membrii asociaţiei antibraconaj.

~n acest context, voluntarii au cerut spijinul poliţiştilor, iar şeful Secţiei Rurale 2 Săvineşti a venit la faţa locului. Şoferului i-a fost reţinut permisul de conducere, iar cercetările au fost preluate apoi de ofiţerii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.