Suntem bătaia de joc a comercianţilor

Data:

l comercianţii vând bere expirată de 160 de zile şi ciocolată cu data limită de consum depăşită cu peste 60 de zile l în plus, aceştia nu afişează preţurile mărfurilor pe care le comercializează

Produse alimentare, dulciuri, sucuri şi bere, toate expirate de peste o lună: cu asta îşi servesc clienţii comercianţii din Neamţ. Agenţii economici nu încetează să-şi bată joc de consumatori, chiar dacă datorită lor îşi câştigă existenţa. O acţiune de verificare a comercianţilor realizată recent de către comisarii pentru protecţia consumatorilor a scos la iveală grave abateri de la legislaţie. În controalele lor, autorităţile au descoperit băuturi răcoritoare expirate de 3 zile, bere expirată de 160 de zile, sos de vită şi maioneză la care data expirării era ştearsă, produsele fiind expirate de 50 de zile. De asemenea, în comerţ au mai fost găsite condimente care trebuiau scoase de la vânzare pentru că erau expirate de 4 zile, ciocolată şi cremă de ciocolată expirate de 60 de zile, muştar cu data durabilităţii minimale expirată de 3 zile, băuturi energizante cu data durabilităţii minimale expirată de 30 zile. Comercianţii vindeau şi produse din carne (guşă şi cârnaţi) cu data limită de consum depăşită de 3 zile. Nereguli au fost constatate şi în ceea ce priveşte preţurile produselor expuse spre vânzare. Spre exemplu, la puiul pentru gătit existau neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel de pe bonul fiscal. Agenţii economici nu indicau concomitent, în cazul produselor preambalate, preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură pentru ca cetăţenii să poată compara cu uşurinţă valoarea mărfurilor. Această abatere a fost constatată la peste 95 la sută dintre operatorii economici verificaţi. Totodată, la peste 77 la sută dintre aceştia, autorităţile au constatat că nu indicau preţurile pe unitatea de măsură la produsele vândute vrac, prin cântărire. În acelaşi timp, preţurile de vânzare şi cele pe unitatea de măsură nu erau înscrise în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.

Pentru a evita neplăcerile cauzate de achiziţionarea unor produse neconforme, autorităţile îi sfătuiesc pe nemţeni să citească etichetele mărfurilor cu mare atenţie şi să aleagă doar produsele a căror dată de expirare nu este depăşită. De asemenea, ei trebuie să fie foarte atenţi şi la ofertele promoţionale, să le verifice cu maxim interes.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...