Acasă Cultura SUNT UN BOU SAU UN ZIMBRU (după numele unui tablou)

SUNT UN BOU SAU UN ZIMBRU (după numele unui tablou)

2293
0
DISTRIBUIȚI

Pe scara unei logici sănătoase „la cap“, Laurenţiu Dimişcă nu se înscrie!
Ar putea fi orice vrea, nebun de legat, genial, şmecheraş, viciat, geambaş, vrăjitor, seducător, dulce iezuit, limpede, dar i-am văzut privirea îngrijorată de el însuşi, o privire cinstită, căpie, îndurerată, şi, bineîţeles, m-am apucat de un studiu „de caz“, l-am urmărit alături de C.M. în căutare de leacuri băbeşti pentru durerea unui picior şi pentru alte necazuri de suflet, i-am cercetat pictura cu atenţie, ore în şir pe tot felul de ecrane moderne, am privit febril, am văzut un fel de nebunie a acrilicului, culoare, multă, contur negru de vitraliu, am râs, mi-a venit să plâng, m-a luat cu un fel de jale, am recunosct dorul după mama lui, dorul după copil, incertitudinea exprimării religioase, căutarea continuă, umblătura aiurită prin experienţe culturale exotice, se caută pe sine şi asta e bine pentru orice fiinţă vie şi conştientă de pe lume.
Prima oară l-am văzut printr-un decembrie, 2018, înainte de Crăciun şi i-am articulat o mamă de bătaie cu zăpadă prin centrul oraşului acesta frumos, şi lui şi lui C.M., şi-a luat-o urât, l-am urcat în taxi şi am râs cu lacrimi îngheţate pe obraji, apoi l-am uitat, fusese o glumă de iarnă frumoasă şi veselă, pentru ca apoi să-l regăsesc supărat, venit de prin lume, prolific, îmbrăcat parcă în haine de pomană, dar de lux, iar genial, şi nu-mi pot răspunde mie însămi la întrebările despre excepţie, ce naiba poate însemna asta într-un om totadată simplu şi complex, apoi mi-a fost ciudă pe el, un minunat catolic care pictează icoane ortodoxe paradoxale şi necanonice, dar într-o estetică admirabilă, ce este acest om prostesc de simplu, haihui prin lume, prin viaţă, printr-o experienţă mereu îndurerată sentimental, prins de capricii câteodată, de orgoliu artistic, cu ochii mereu ascunşi sub şapca peste care îşi spânzură chelarii, fără ca lentilele să aibă vreo vină, ce au oamenii de suferă atât de mult, şi, mai ales, ce se petrece cu artiştii, ce au în cap, ce vedenii, ce iluzii verzi, roşii, albastre, vineţii, ce se petrece în acest oraş frumos de sub munte, ce îi aduce pe toţi laolaltă, ce energii se preumblă pe aici? Nu voi uita că l-am convins greu să îşi scoată şapca şi i-am văzut privirea şi ochii frumoşi, nu ştiu cum, dar am recunoscut un Artist. Un artist nebun şi mare, mă rog…
Absentem laedit, qui cum ebrio litigat.
Pe scara altei logici, ei au penelul, noi avem HÂRTIA!

Anica LUNCANU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.