Stranierii îşi schimbă numele

Plecaţi la muncă în străinătate, unii dintre cei care au părăsit judeţul în urmă cu mai mulţi ani, mutându-se definitiv peste graniţă, în ţările adoptive au decis să-şi schimbe şi numele, pentru a se integra perfect în noua „familie“. Dacă din punct de vedere legal, în afară, procedura nu este stufoasă, în România lucrurile stau exact invers, după cum ne-am obişnuit. Odată obţinută hotărârea de schimbare a numelui, în străinătate, aceasta trebuie recunoscută de autorităţile judiciare din România, iar pentru asta e nevoie ca solicitantul să vină în ţară şi să deschidă o acţiune în justiţie. Deci timp pierdut şi bani cheltuiţi.

În astfel de situaţii sunt zeci de cetăţeni care au acţiuni deschise pe rolul Tribunalului, încercând să obţină certificarea hotărârilor străine prin care şi-au schimbat numele. Cu titlu de exemplu, Maria Vrăjmaşu şi-a schimbat numele în Maria Villion, fiind stabilită în Franţa. Ion Neagu, stabilit în Anglia, şi-a schimbat numele în John Neagu, iar romaşcanul Marius Cârjă, plecat la muncă în Suedia, şi-a schimbat numele în Marius Crow.

Un alt caz aflat pe rolul Tribunalului este cel al lui Toader Vornicu. El a cerut şi obţinut recunoaşterea unei hotărâri străine prin care şi-a schimbat numele în timp ce se afla, de câţiva ani, în Statele Unite ale Americii. La termenul din data de 30 iulie, instanţa a aprobat solicitarea bărbatului şi a dispus următoarele: „Admite ce-rerea de recunoaştere hotărâre străină formulată de reclamantul Vornicu Toader în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Negreşti. Recunoaşte, hotărârea intitulată ,«decizie de schimbare a numelui», pronunţată la data de 24.07.2012 de Curtea Superioară a Statului California, districtul San Francisco, SUA, în cauza numărul CMD-12-548668, prin care s-a dispus schimbarea numelui solicitantului «Toader» Vornicu în «Theodore» Vornicu“.

De ce trebuie recunoscute hotărârile străine

Având în vedere că o hotărâre străină nu poate avea aceeaşi efica-citate în România în aceleaşi condiţii ca şi o hotărâre pronunţată de o instanţă proprie şi, evident, nu poate avea autoritate de lucru judecat şi forţă executorie datorită principiului suveranităţii naţionale, se impune recurgerea la recunoaşterea acesteia în conformitate cu dispoziţiile dreptului internaţional privat. Noul Cod de Procedură Civilă face deosebire între instituţia recunoaşterii hotărârilor străine şi instituţia executării silite a acestora. Prin recunoaşterea hotărârii străine se înţelege operaţiunea de constatare a existenţei şi de acceptare a efectelor unei hotărâri străine. Trebuie precizat că, în cadrul procedurii de recunoaştere a hotărârii străine, instanţele române nu pot examina pe fond hotărârea străină şi nici nu pot proceda la modificarea acesteia. Mai concret, recunoaşterea hotărârilor străine presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor recunoaşterii prevăzute de legislaţia română.

Procedura

Articolul 1.090 din Noul Cod de Procedură Civilă statuează că ce-rerea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de Codul de Procedură Civilă român şi va fi însoţită de următoarele acte: copia hotărârii străine; dovada caracterului definitiv al acesteia; copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsa în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, in timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea; orice alt act de natura să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute la art. 1.095 din Noul Cod de Procedură Civilă. Având în vedere că folosirea actelor oficiale provenite de la autorităţile unui alt stat necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale în scopul garantării originalităţii, autenticităţii semnăturilor/ sigiliului şi legalităţii întocmirii acestora, Noul Cod de Procedură Civilă precizează, la art. 1.099, ali-neatul 2, că „actele menţionate mai sus şi care însoţesc cererea de recunoaştere trebuie însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea procedurii instituite la 1.092“.

Cu toate acestea, supralegalizarea nu se va solicita în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

(Mihai SAVA)