Spulberată pe „zebră“

Data:

Sâmbătă seara (10 noiembrie), pe la ora 18.30, o femeie în vârstă de 54 de ani, din comuna Piatra Şoimului, a fost grav accidentată de o maşină, în timp ce traversa regulamentar DN 15, pe trecerea pentru pietoni, în Săvineşti. Victima a fost izbită în plin de autotu-rismul condus dinspre Bacău de o pietreancă de 59 de ani. În urma impactului, victima a suferit mai multe traumatisme. Ea a fost preluată de o ambulanţă, transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, iar de acolo transferată la o clinică din Iaşi. Conducătoarea auto, care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă.

În altă ordine de idei, dar tot pe linie rutieră, în ziua de 8 noiembrie, poliţiştii romaşcani au depistat în trafic, pe strada Smirodava, un localnic de 64 de ani care şofa având o îmbibaţie alcoolică de 0,80 miligrame/litru, în aerul expirat. Tot atunci, agenţii din Săvineşti au prins pe DJ 157H, în Dochia, un şofer de 31 de ani, din Bârgăoani, cu o alcoolemie de 1,6‰. În atenţia oamenilor legii a mai ajuns şi un pietrean de 44 de ani care, pe 7 noiembrie, a condus o maşină pe strada Dărmăneşti, în urbea de sub Pietricica, deşi avea permisul suspendat de pe 14 martie.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...