SPORT ŞI SĂNĂTATE: – Însemnări de nostalgic –

Data:

 

Am auzit pe Gabi Szabo, ministrul sportului, care, intervievată despre finanţarea sportului de masă, a trântit-o aşa: da, tinerii să facă dovada unor rezultate, iar noi îi finanţăm. Eroare teribilă. Ministerul sportului trebuie să se ocupe de sportul de masă, de sportul pentru toţi, pentru toţi tinerii şi pentru toţi bătrânii. Din cei tineri se pot ridica performeri şi campioni, dar nu acesta trebuie să fie scopul nostru. Scopul nostru trebuie să fie sănătatea acestei naţii, iar sportul asigură sănătatea atât pentru tineri, cât şi pentru toţi ceilalţi, mai mult decât toate medicamentele şi tratamentele.

Eu, Gh. Moro, vorbesc din cea mai personală experienţă, şi afirm cu cel mai tare glas: Sportul lejer, degajat, regulat, zilnic, vindecă 90 la sută din toate bolile posibile. Şi mai mult decât atât: sportul întreţine şi psihicul, şi mai contribuie şi la o socializare pozitivă, făcându-se în grup. (Vezi step aerobic, zumba, body-white, kangoo etc.)

N-are decât societatea să finanţeze tot felul de performanţe sportive, pentru a creşte faima ţării în lume. Vreau şi asta. Vreau să fim primii în lume la orice şi la toate. Dar pe noi ne interesează mai întâi sportul şi sănătatea noastră, a tuturor.

Fără a fi împotriva performanţei, trebuie să dau dreptate unui comentator TV: sportul de performanţă poate fi şi dăunător: performanţa înseamnă „sport extrem“, ea fiind accesibilă doar celor perfect sănătoşi, dar şi asistaţi managerial şi medical, de vreme ce sunt supuşi unor eforturi fizico-psihice deosebite.

Şi uite aşa, încep să mă descopăr nostalgic, de-mi vine să mă pălmuiesc singur: În vechiul şi odiosul regim eram campioni mondiali şi olimpici la handbal, gimnastică, lupte, canotaj şi altele, şi participam cu toţii la Daciade, la care chiar se făcea sport, fără să plătim chirie pentru terenuri, bazine şi stadioane.

Există o soluţie: Ministerul sportului să fie împărţit în două:

– Ministerul Sportului de Performanţă;

– Ministerul Sportului Liniştit şi Sănătos şi Pentru Toţi.

_________________________________________

Jud. (sportiv amator) Gheorghe MOROŞANU

nihilsinegeo@yahoo.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Înşelat cu 68.000 de lei prin metoda „bani de la Fisc“

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din...

Intreruperi Neamt 15.12.2025

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...