Acasă Sport Sport extrem, anduranţă – „Oslea Hiride“, ediţia a VI-a Pietreanul Florin Botescu,...

Sport extrem, anduranţă – „Oslea Hiride“, ediţia a VI-a Pietreanul Florin Botescu, la a patra prezenţă în munţii Vulcan

1216
0
DISTRIBUIȚI

Florin Botescu (43 de ani) a fost singurul rider pietrean participant la întrecerea ediţiei a VI-a a competiţiei internaţ ionale de sport extrem „Oslea Hiride 2017“. Concursul, care a îmbinat alergarea montană şi schiul, s-a desfăşurat sâmbătă, 25 februarie (start de la ora 9), la Uricani (Hunedoara) pe masivul Oslea din munţii Vulcan (zona Câmpuşel). Cei mai talentaţi schiori şi snowboarderi au concurat în singura competiţie cu specific hike & ride din România. Pe lângă întrecerea clasică de freeride, competitorii au trebuit să facă faţă unei alte provocări: să urce pe jos versantul pe o distanta de 4,2 km cu plecare de la cota 1.300 metri, până la nivelul crestei la 1.940 metri. Odată ajunşi în vârf, pentru aceştia a început distracţia în rafale de vânt de 60 km/h, pe un „teren“ virgin, acoperit cu plăci de gheaţă, crustă, depuneri de gheaţă şi zăpadă afânată, zonă cu risc de avalanşă, prin urmare „tabloul“ ideal pentru amatorii de adrenalină. Component al echipei „Bate Toaca“, pietreanul Florin Botescu s-a aflat la a patra participare. Postura de cel mai vârstnic participant la ediţia anului 2017 nu l-a împiedicat pe acesta să ocupe un loc între cei mai valoroşi cinci rideri ai întrecerii. Reprezentantul nostru a avut al doilea timp pe secţiunea de urcare (o oră şi un minut la cei 600 de metri diferenţă de nivel pe terenul de concurs). Concursul de la Uricani a numărat la start 130 participanti la categoriile PRO (profesionişti) şi Open. Florin Botescu a concurat la ultima secţiune. Acolo, traseul a fost întins pe o altă faţă a muntelui, schimbată faţă de ediţiile precedente. „Mi-aş dori ca prin prezenţele mele în asemenea concursuri să-i motivez şi să-i încurajez pe cei tineri să participe la evenimente similare din zona sporturilor extreme. Ştiu că prin oraşul nostru sunt mulţi amatori de senzaţii tari“, a declarat Florin Botescu, un împătimit de 17 ani al sportului extrem. După prezenţa la „Oslea Hiride 2017“, riderul pietrean se pregăteşte pentru alte concursuri de sport extrem (schi) în zona Bâlea Lac şi Mădăraş (Harghita). În paralel, acesta se antrenează şi pentru concursurile de alergare montană. Partenerii lui Florin pentru concursul de sâmbătă au fost: „Pensiunea Drumul plutaşilor“, Sestri- Caffe şi Asociaţia „Alpin-Nemţeană“. (Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.