Sperietoarea antifraudă creşte vânzările de case de marcat

Data:

 

l de frica închiderii, comercianţii îşi cumpără case de marcat l alţii le repun în funcţiune pe cele pe care le ţineau pe sub tejghea l atenţie, inspectorii verifică şi dacă firmele folosesc ilegal persoane la muncă

Sancţiunile drastice pe care le aplică inspectorii antifraudă în cazul agenţilor economici care, deşi au obligaţia, nu deţin case de marcat, deţin dar nu sunt fisca-lizate, ori nu eliberează bonuri fiscale, au băgat spaima printre comercianţi. Firmelor care vând case de marcat electronice fiscale şi care asigură service-ul aparatelor  le-au crescut vânzările văzând cu ochii, comercianţii fiindu-le acum clienţi siguri. Aparatele de marcat electronice fiscale se vând mai bine ca oricând, iar serviciile acestor firme specializate sunt din ce în ce mai căutate, reprezentanţii spunând că         le-au crescut încasările şi cu 40 la sută.

„În ultima perioadă am înregistrat o creştere cu 15 procente a vânzărilor de aparate de marcat electronice fiscale şi o creştere a încasărilor cu 30 – 40 la sută, în special în urma service-ului pe care îl asigurăm. Am avut foarte multe solicitări pe partea de service, practic noi repunem în funcţiune casele de marcat ale comercianţilor. Toate acestea se petrec pe fondul sancţiunilor pe care inspectorii antifraudă le aplică în cazul în care co-mercianţii nu respectă legislaţia. Preconizez că aceeaşi stuaţie va dura o lună sau două“, a declarat Cornel Vişan, managerul firmei Servicii Generale din Piatra-Neamţ.

De altfel, inspectoriii antifraudă declară că numărul caselor de marcat fiscalizate a crescut cu aproximativ 20 la sută de când au început să intensifice controalele la agenţii economici. Mulţi comercianţi, de frică să nu le fie închise spaţiile de vânzare, fac tot posibilul să respecte legislaţia în domeniu, astfel încât, în numai trei luni, gradul de conformare voluntară a crescut cu peste 20 de procente.

Agenţii economici nu sunt verificaţi de către Fisc doar în ceea ce priveşte aparatele de marcat electronice fiscale şi eliberarea bonurilor, ci şi în ceea ce priveşte munca la negru. În acest context, autorităţile au extins acţiunile de control şi în ceea ce priveşte persoanele care sunt folosite să muncească ilegal de către firme. În aceste cazuri, Fiscul selectează pentru inspecţia fiscală acei contribuabili cu risc fiscal ridicat în ceea ce priveşte nedeclararea veniturilor din salarii sau de natură salarială.

(Natalia RÎŞTEI)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...