„Haimanaua“ o adaptare plină de haz a lui Dan Tudor după piesa „Omul care a văzut moartea“ a lui Victor Eftimiu se va juca la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ, miercuri, 21 octormbrie, la ora 19.00. Acest spectacol surprinde prin versatilitatea montării şi prin dezinvoltura cu care alternează măştile perso-najului principal.
Din distribuţie fac pare actori profesionişti ai Teatrului Naţional din Bucureşti. Personajul Alexandru Filimon este interpretat surprinzător printr-un joc al destinului de Tudorel Filimon, fiind secondat cu patos de senzuala Alina Chivulescu, în rolul soţiei, şi de exuberanta Adela Popescu în ipostaza funny a fiicei îndrăgostite. Andrei Duban şi Dragoş Ionescu, actori cunoscuţi şi deveniţi indispensabili spectacolelor lui Dan Tudor, dau siguranţă şi savoare comică acestei noi puneri în scenă. Zilele trecute, actorii din „Haimanaua“ s-au întors dintr-un turneu efectuat în Germania, ocazie cu care s-au bucurat de foarte mult succes. „Turneul pe care l-am avut în Germania mi-a reconfirmat că nu m-am schimbat prea mult şi că aceleaşi lucruri mă fac să vibrez. Suntem o gaşcă perfectă. Oameni talentaţi, culţi, inteligenţi şi cu umor. Ingrediente esenţiale în viaţa de calitate a unui individ. Cele cinci spectacole susţinute în oraşe şi teatre importante din Germaniei, mi-au amintit cât de mult iubesc meseria aceasta şi cât de mult îmi doresc să fiu din ce în ce mai bună practicând-o. Vestea grozavă este că deşi abia am ajuns acasă, continuam turneul prin ţară“, a declarat Adela Popescu.
Astfel, cu prilejul acestui spectacol, publicul se poate bucura din plin de întâlnirea cu unii dintre cei mai iubiţi actori români de comedie.
Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultură, preţurile fiind de 50 şi 65 de lei, în funcţie de locul din sală. Spectacolul durează 2 ore. (Sabina DAMIAN)



