Specializat în şantaj

Data:

Alin Bârgău, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Păstrăveni, a fost condamnat de judecătorii târgnemţeni la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani. El a şantajat-o pe Andreea C., o minoră care i-a trimis poze „fierbinţi“ pe internet. În acest interval, el este obligat să meargă periodic la „semnat“, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă (gratis) în folosul comunităţii.

Bârgău a mai fost condamnat şi în februarie, de judecătorii pietreni tot pentru şantaj. Atunci el a luat doi ani şi 11 luni în acelaşi regim. Victimă i-a fost Valentina Mădălina I. (14 ani la data comiterii faptei), căreia trebuie să-i achite daune morale de 4.000 de lei. Potrivit sentinţei, fata se cunoscuse cu individul pe internet, i-a trimis acestuia două fotografii în care apărea în ipostaze intime şi, pe 6 septembrie 2022, au vorbit la telefon convenind să se întâlnească, pentru a se cunoaşte personal. „Ulterior, atât în data de 6 septembrie cât şi pe 7 septembrie, tânărul a ameninţat-o pe minoră cu postarea fotografiilor pe o reţea de socializare dacă nu primeşte în schimb 1.000 de lei. În urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti, în seara de 8 septembrie, tânărul a fost depistat în trafic având asupra sa 1.000 de lei, sumă solicitată şi primită de la minoră“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie emis la acea vreme.

Tânărul din Păstrăveni este recidivist şi a mai fost condamnat, în 2021, de Judecătoria Târgu-Neamţ, tot pentru şantaj. Atunci, victima lui fusese consăteanca Andreea Cristina Z. – 14 ani. De asemenea, el a mai şantajat-o şi pe Niculina Ionela P., din Piatra Şoimului.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Etajul unei case din Roznov s-a făcut scrum

Un coş de fum neprotejat a dus la izbucnirea...

Tinere rănite într-o maşină care s-a răsturnat

În seara de 27 aprilie, în satul Sabasa (al...

Motociclişti instruiţi de poliţişti

Poliţiştii Serviciului Rutier au organizat, duminică, o întâlnire cu...