Poliţiştii romaşcani au depistat, în dimineaţa de 2 ianuarie, pe DN 2, doi şoferi în vârstă de 32 şi 33 de ani, din judeţul Dolj, care conduceau cu viteze de 138 de kilometri/oră, respectiv 128 km/h, pe un sector cu limita de 50 de km/h. Ambii erau drogaţi cu cocaină. De asemenea, tot duminică, la ora 16, oamenii legii au prins, în aceeaşi zonă, un bucureştean de 18 ani care şofa deşi consumase tot cocaină. El a fost amendat cu 2.900 de lei pentru că le-a arătat semne obscene celorlalţi participanţi la trafic. Cei trei au rămas fără permise, fiind conduşi la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea substanţelor interzise consumate, după care s-au ales cu dosare penale.
Tot în ziua de 2 ianuarie, poliţiştii au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Gherăieşti, care conducea o motocicletă pe DN 2, prin Traian (Săbăoani), cu 178 de km/h. Agenţii rutieri i-au făcut semn să oprească, acesta nu s-a conformat, aşa că au plecat în urmărirea lui. Pe traseu, când avea 104 km/h, motociclistul şi-a luat mâinile de pe ghidon, încercând să facă mai multe „cascadorii“. El a fost prins abia la intrarea în municipiul Roman, când drumul i-a fost blocat cu mai multe autospeciale de Poliţie. Motociclistul a fost amendat cu 1.305 lei şi s-a ales cu permisul suspendat pe 90 de zile. (Mihai SAVA)