12.5 C
Piatra Neamț
miercuri, martie 26, 2025
AcasăEvenimentŞoferi alcoolizaţi

Şoferi alcoolizaţi

Date:

Finalizând urmărirea penală, anchetatorii pietreni au dispus, la sfârşitul săptămânii trecute, punerea sub acuzare a trei conducători auto care au fost prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Este vorba despre Ion Dănuţ Arhire, Dabin Ioan Bofan şi Mihai Liviu Moşică (acesta din urmă neavând nici permis). Rechizitoriile acestora, intrate pe rolul instanţei în ziua de 19 iulie, urmează să fie controlate sub aspectul legalităţii, în procedura de cameră preliminară.

În altă ordine de idei, Judecătoria Piatra-Neamţ a dispus, tot la sfârşitul săptămânii trecute, condamnarea localnicului Bogdan Ungureanu, la doi ani şi trei luni de închisoare, cu suspendare, pe un termen de supraveghere de patru ani, pentru tulburarea ordinii publice şi distrugere. El a luat pedeapsa deoarece, furios că a pierdut banii la „păcănele“, a făcut scandal şi a spart un aparat de jocuri electronice de noroc. În acest context, Ungureanu va trebui să achite prejudiciul de 21.000 de lei.

În perioada de încercare, pietreanul a fost obligat să mearg periodic la „semnat“, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 90 de zile de muncă, neremunerată, în folosul comunităţii, la Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.