8.7 C
Piatra Neamț
joi, martie 27, 2025
AcasăEvenimentŞofer trimis la închisoare

Şofer trimis la închisoare

Date:

La sfârşitul acestei săptămâni, Judecătoria Bicaz l-a condamnat la un an şi opt luni de închisoare, cu executare, pe un localnic în vârstă de 51 de ani, depistat de poliţişti, în ziua de 28 februarie, în timp ce conducea un autovehicul fiind extrem de beat. În cauză este vorba despre Petru Mucenicu. Atunci când a fost oprit în trafic de oamenii legii, el avea o îmbibaţie alcoolică de peste 1,40 miligrame/litru, în aerul expirat (adică o alcoolemie de aproape 3‰). Individul se află sub control judiciar, până când sentinţa va rămâne definitivă.

În altă ordine de idei, dar pe aceeaşi linie rutieră, anchetatorii pietreni au finalizat urmărirea penală şi au dispus tragerea la răspundere a mai multor localnici care nu au respectat regulile de circulaţie. Ei sunt Pavel Acsinte, Vasile Stan şi Ionuţ Valentin Irimia, prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe de altă parte, tot la instanţa de sub Pietricica au ajuns şi rechizitoriile care îi privesc pe hoţii Andreea Cezarina Lazăr (fostă Asandei), Ştefănel Antonio Niţă şi Mihai Răzvan Bombirică. Totodată, sub acuzare au mai fost puşi localnicii Eduard Vasile Neda, Daniel Cosmin Sahulea şi Alexandru Cucu, trei ţigani cu antecedente penale care i-au atacat şi jefuit de mai multe bunuri pe pietrenii Vasile Dediu şi Vasile Staicu. Dosarele infractorilor urmează să fie verificate sub aspectul legalităţii actelor din acestea, în procedura de cameră preliminară. Primele înfăţişări vor fi în toamnă, după terminarea vacanţei judecătoreşti.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.