Şofer beat şi fără permis – arestat

Data:

Un individ în vârstă de 31 de ani, din comuna Cordun, care, în weekend, a fost depistat de poliţiştii romaşcani în timp ce conducea o maşină fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost arestat de judecători, luni. În cauză este vorba despre Marian Constantin Negru.

Acesta este recidivist şi a mai stat după gratii în trecut. Astfel, în mai 2022, el a fost încarcerat după ce a comis un furt în dauna localnicului Marian Răzvan Beleuz şi fiicei acestuia (Denisa Ioana). De asemenea, a sustras bunuri şi de la Florin Vrânceanu. Pentru aceste fapte, pe 12 septembrie 2022, Negu a fost condamnat la doi ani, şase luni şi 135 de zile de închisoare, cu executare. După ce a executat o parte din pedeapsă, a fost liberat condiţionat dar nu s-a liniştit şi a încercat să dea o spargere la firma Electric Plus SRL. A ajuns iar în atenţia oamenilor elgii, care l-au plasat sub control judiciar.

Pe 9 februarie, la ora 23.50, Negru a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 15D, prin Horia, având îmbibaţia alcoolică de 0,73 miligrame/litru. El a fost dus la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii au stabilit că respectivul avea permisul anulat de pe 11 februarie 2020.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...