Şi morţii au carduri de sănătate

Data:

În judeţ, distribuirea cardurilor naţionale de sănătate pe baza cărora nemţenii pot primi îngrijiri medicale este în plină desfăşurare. Au apărut însă şi cazuri în care persoanele decedate au fost „înviate“ în acte. Nu mai puţin de 250 de astfel de carduri au fost returnate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) deoarece titularii lor au murit între timp (procesul de inscripţionare a cardurilor a demarat în urmă cu câteva luni). Cu siguranţă vor mai apărea astfel de situaţii „metafizice“ având în vedere dacă sunt de împărţit aproape 200.000 de carduri iar nemţenii continuă să moară….

Abia pe la jumătatea lunii noiembrie se va cunoaşte exact numărul cardurilor tipărite inutil, şi tot atunci va putea fi actualizată lista asiguraţilor din Neamţ. Pro-bleme în ce priveşte distribuirea cardurilor sunt şi în cazul celor plecaţi în străinătate de mulţi ani, la domiciliile acestora nefiind  găsit nimeni pentru a confirma primirea documentului, la fel şi pentru cei care în ultima vreme şi-au schimbat numele de familie ori domiciliul.

În astfel de situaţii, beneficiarii cardurilor de sănătate trebuie să se prezinte la Casa de Sănătate pentru a-şi rezolva problemele. Mai nou, conducerea CAS a înfiinţat un dispecerat care să ofere sfaturi asiguraţilor. Potrivit preşedintelui CAS, Radu Firăstrău, nemţenii pot suna pentru lămuriri la numărul de telefon 0233.230.612. „Au fost desemnate cinci persoane care să răspundă la solicitările şi întrebările cetăţenilor şi furnizorilor de servicii medicale“, a spus şeful CAS. Echipa care va da lămuriri este formată din economişti, referenţi, consilieri, inclusiv informaticieni. Medicii de familie sunt singurii care pot inscripţiona cardurile de sănătate cu date medicale, în baza acordului exprimat în scris de nemţeni sau, după caz, de împuterniciţii lor legali.

(Maria NISTOR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Înşelat cu 68.000 de lei prin metoda „bani de la Fisc“

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din...

Intreruperi Neamt 15.12.2025

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...